Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 12, 2012 Florin Coman Actualitate 0 2139 vizualizari
Ardealul iese în stradă. După ce aseară (11 ianuarie), s-a întâmplat în Municipiul Cluj-Napoca, joi (12 ianuarie), a venit rândul Municipiului Târgu-Mureș să iasă în stradă pentru a-și arăta atașamentul față de SMURD și de creatorul lui, dr. Raed Arafat. Sunt mii de oameni care protestează în centrul urbei, conform unui corespondent B1 TV. În schimb, primarul de Târgu Mureș, Dorin Florea (PDL) susține că nu au fost decât câteva sute de oameni. Ca și în cazul mitingului de ieri, protestatarii sunt înarmați cu lumânări și cu bannere/pancarde pro-Arafat, pro-SMURD, respectiv anti-Băsescu și anti-proiectul de Lege a Sănătății. Adunarea populară de la Târgu Mureș nu este una autorizată și are o simbolistică amplificată deoarece dr. Raed Arafat a fondat SMURD în acest municipiu, cetățenii fiind extrem de legați de fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății. Medicul a demisionat în această săptămână după ce s-a certat cu președintele Traian Băsescu pe tema proiectului legislativ și după ce șeful statului i-a cerut să plece dacă nu vrea/poate să susțină proiectul promovat de Guvern.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0