Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
aug. 12, 2015 Daniel Ardelean Actualitate 0 1475 vizualizari
TVR a avut sechestru pe conturi, iar postul public are datorii uriașe! Însă o propunere bombă poate fi salvarea TVR: se pregătește renunțarea taxei tv! Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, susţine că situaţia de la Televiziunea publică ar putea fi rezolvată prin renunţarea la taxa tv şi susţinerea instituţiei doar de la buget.
„N-am discutat deocamdată în UDMR această problemă, dar eu m-aş gândi la schimbarea cadrului legislativ, juridic. Există o anumită contradicţie atunci când Televiziunea publică e tratată prin lege ca o televiziune comercială dintr-un anumit punct de vedere. Televiziunea trăieşte din taxe. Ar fi mult mai bine dacă am considera-o instituţie bugetară şi am susţine într-un cadru foarte bine stabilit, inclusiv financiar, am susţine televiziunea din bugetul de stat având un controlparlamentar în ceea ce priveşte activitatea sa. (…) Am putea să renunţăm la taxe şi să trăiască din buget, dar într-un cadru foarte bine stabilit”, a declarat Marko Bela, miercuri, la RFI.
El consideră că în prezent Televiziunea publică are „o falsă autonomie”, întrucât aceasta nu funcţionează din punct de vedere financiar, iar conducerea ei – Consiliul de Administraţie – este oricum numită de Parlament.Pe de altă parte, Marko Bela este de părere că, dacă este „echilibrat”, controlul politic asupra SRTv nu reprezintă un pericol.
„Nu ştiu dacă trebuie eliminat controlul politic, dacă acest control este echilibrat şi este vorba de controlul întregului spectru politic. Controlul politic e periculos atunci când numai o parte a eşichierului politic controlează o astfel de instituţie, o televiziune publică, dar dacă toate formaţiunile politice au un cuvânt de spus, atunci nu cred că trebuie să ne temem de controlul politic”, a explicat senatorul UDMR.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0