Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 03, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1714 vizualizari
Primăria Oradea confirmă oficial ceea ce primarul Ilie Boloja lăsa să se înțeleagă în ultima sa conferință de presă. Municipalitatea renunță la ideea de mozaic turnat pentru Pasajul Vulturul Negru, opțiunea mergând în direcția unei soluții mai simple, dar mai fără bătăi de cap: amplasarea de plăci de marmură!
„Neexistând dovezi materiale sau documentare cu privire la pardoseala inițială a pasajului, cea din momentul construirii Palatului Vulturul Negru, se impune găsirea unei soluţii prin care pavajul să fie armonizat atât ca material de finisaj, cât și ca ornamentație și integrare stilistică cu ornamentele originale ale fațadelor, descoperite recent. Prin urmare, în perioada următoare va fi revizuit proiectul tehnic, astfel încât să se poată trece de la pavarea cu mozaic la pavarea cu plăci de marmură, cu o coloratură în armonie cu fațadele ce vor fi restaurate, tocmai pentru a pune în valoarea ornamentația originală”, transmite Biroul de Presă al Primăriei.
Municipalitatea vrea să finalizeze lucrările din Pasaj în primul trimestru al anului 2016, motiv pentru care se va lucra și la elaborarea noii soluții tehnice, respectiv urmează să fie scoasă la licitație lucrarea. „Termenul de execuție a pavajului va fi de maximum 3 luni, iar costul revizuirii soluției tehnice de realizare a pavajului din cadrul pasajului Vulturul Negru, inclusiv execuția acestuia, vor fi suportate în totalitate din bugetul propriu”, mai informează administrația locală, care nu a reușit să găsească nicio firmă capabilă să se conformeze cerințelor proiectului de mozaicare, după ce contractul cu constructorul inițial, Marconst, a fost reziliat.
sept. 29, 2015 0
apr. 24, 2015 0
feb. 20, 2014 0
mai 14, 2013 1
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0