Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 29, 2016 Daniel Ardelean Actualitate, OBIECTIV 0 4895 vizualizari
După ce marţi, 28 iunie, a depus jurământul pentru funcţia de consilier judeţean, iată că astăzi penelistul Mircea Mălan – după eşecul suferit în încercarea sa de a ocupa scaunul de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor – a revenit în Consiliul Local Oradea, intrând astfel, cu acte în regulă, în rândul consilierilor PNL. Şi cu toate că pentru moment va ocupa doar poziţia de simplu consilier local, fostul viceprimar al urbei noastre nu ascunde faptul că ţinteşte mult mai sus – aşa cum a declarat miercuri în cadrul unei emisiuni de la o televiziune locală, la care a fost invitat – motivul invocat de către acesta (după ce a fost pus, oarecum, în dificultate de către moderator, care l-a întrebat direct dacă îşi mai doreşte scaunul de “vice”) fiind acela că “mai are ceva proiecte de dus la bun sfârşit”.
Până aici toate ar părea la locul lor, neputându-i-se imputa liderului liberal vreun interes meschin în dorinţa sa de a reveni acolo de unde nu plecase de prea mult timp. Dacă dubla sa candidatură – pe listele aceluiaşi PNL – atât la CJ, cât şi la CL-ul orădean – a fost oarecum de înţeles în condiţiile în care de la aceste alegeri locale preşedintele Consiliului Judeţean nu mai e ales direct de către electorat, iar domnia sa – deşi ţintea cu ardoare această poziţie – nu era atât de sigur de şansele sale de reuşită în a căştiga “simpatia” majorităţii colegilor săi consilieri, Consiliul Local orădean oferindu-i un loc călduţ de refugiu în caz de eşec, neaşteptata sa renunţare la scaunul de consilier judeţan în favoarea celui de membru în legislativul orădean lasă loc la felurite interpretări… Oare ratarea fotoliului de preşedinte al forului judeţean l-ar fi trimis pe fostul vice în rândul doi (sau trei) al liderilor penelişti locali? Ori poate – că tot a declarat de curând că “joacă” până la capăt” – Mircea Mălan nu poate concepe că a pierdut bătălia (desigur, nu şi întreg războiul – încă – după cum chiar domnia sa a afirmat în cadrul aceleiaşi emisiuni televizate la care făceam referire ceva mai sus)?
Deşi Mircea Mălan a declarat că a demisionat din funcţia de consilier judeţean deoarece nu vede ce ar mai putea face acolo în condiţiile în care PNL-ul e în minoritate la CJ, totuşi el a refuzat să se pronunţe dacă din noua funcţie de consilier local va încerca să îşi reia poziţia de viceprimar de Oradea – ambele poziţii de „vice” fiind deja ocupate – bineînţeles tot de reprezentanţi ai PNL – de către consilierii locali Florin Birta şi Dacian Palladi. Iar acesta din urmă ar putea fi (zic şi eu – nu dau cu parul) “omul de sacrificiu” – cunoscută fiind “greutatea” lui Mircea Mălan în organizaţia PNL de Bihor şi – mai ales – de Oradea…
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0