Demarate în august, lucrările presupun montarea de borduri, amenajarea de trotuare şi asfaltarea carosabilului. Valoarea lucrărilor, executate de firma Drumuri Bihor, este de 849.788,49 lei (+ TVA). În acest moment se mai lucrează pe tronsonul cuprins între str. Călăraşilor şi str. Crişului, iar în paralel cu lucrările la carosabil se montează şi stâlpi ornamentali de iluminat, pe partea dinspre Crişul Repede. Pentru ca șoferii să o poată lua pe această stradă, venind dinspre sediul Primăriei, drumarii au creat un fel de zonă de preselecție, nu cu mult înainte de podul pietonal care face legătura cu fostul Centru de Calcul. De menționat că după terminarea lucrărilor la carosabil, va fi refăcută în totalitate și trecerea de pietoni de la coborârea de pe pod (malul stâng al Crișului Repede).