Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 30, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1903 vizualizari
Bucurie de scurtă durată pentru Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) după primirea înapoi a unei clădiri de pe str. Louis Pasteur din Oradea. Fosta Casă a Învățătorului (foto), situată între fostul Spital de Neuro-psihiatrie și Centrul de Transfuzie Sanguină, poartă în cârcă datorii imense către Statul Român, mai exact către Ministerul Sănătății care, în anii în care a administrat imobilul, a investit bani frumoși acolo. Suma evaluată (cu aproximație) este de peste 3,6 milioane lei (noi), banii reprezentând acel investiții făcută de la începutul anilor ’50. În ședința Consiliului Local Oradea, ieri, aleșii au decis ca această creanță să fie preluată în totalitate de Municipalitate (de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, care a câștigat în instanță dreptul de a „executa” FSLI Bihor în contul datoriilor menționate). Altfel spus, de acum înainte, Primăria Oradea este cea care ar urma să încaseze banii restanți de la sindicaliști. Doar că acest lucru e puțin probabil, suma fiind imensă. Primarul Ilie Bolojan a și precizat în ședința de marți că se merge pe ideea de a prelua clădirea de pe str. Pasteur în contul acestor datorii, iar imobilul va fi destinat sistemului sanitar local. Precizarea lui Bolojan a venit după ce consilierul Ritli Ladislau s-a arătat îngrijorat că, în urma cedării de către Spitalul „Curteanu” a dreptului de a încasa creanța de la FSLI, suma de 3,6 milioane de lei nu va maifi folosită pentru domeniul medico-sanitar orădean. Se pare, însă, că dată fiind quasi imposibilitatea ca sindicatul să achite acești bani pentru a nu pierde imobilul, acea construcție va deveni un bun al Municipalității.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0