Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 18, 2018 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 2703 vizualizari
La ședința Consiliului Județean Bihor, care a avut loc marți, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea repartizării pe unități de cult a sumei de 1.000 mii lei din bugetul județului Bihor pe anul 2018. Alocarea sumelor se realizează prin hotărâre a Consiliului Județean la solicitarea unităților centrale de cult, formulată în funcție de cererile primite de la unitățile locale de cult. Din bugetul județului se pot aloca sume pentru completarea fondurilor proprii ale unităților de cult destinate construirii sau reparării lăcașurilor de cult, desfășurării unor activități de asistență socială și medicală ale unităților de cult, conservării și întreținerii bunurilor de patrimoniu aparținând cultelor religioase. Proiectul de hotărâre, aflat pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Bihor, a trecut cu 18 voturi din partea consilierilor coaliției, în condițiile în care raportul de specialitate menționează că aprobarea acestui proiect de hotărâre ,,este necesară în vederea susținerii financiare a unităților de cult recunoscute din România” și ,,oportună în vederea asigurării cadrului legal necesar susținerii financiare a unităților de cult”. În total, 53 de unități de cult vor primi între 5 mii lei și 180 mii lei de la Consiliul Județean Bihor.
Cel care a contestat, în ciuda tuturor explicațiilor, modul de distribuire al acestor bani este Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL din Consiliul Județean. De altfel, consilierii liberali au votat împotriva proiectului de hotărâre.
,,Grupul PNL solicită o împărțire pe protopopiate și pe anumite procente, ținând cont de numărul de enoriași pe care îi are fiecare cult. Sigur, am făcut acest lucru și acum doi ani, când s-au mai dat bani pe culte, și facem și în acest an: ținem cont de numărul enoriașilor. Anul trecut nu s-a dat nici un leu pentru culte, iar anul acesta problema este de ce nu dăm pe protopopiate. Pentru că legea este foarte clară. Se acordă bani pe culte pe bază de dosare complete, privind lucrările sau reparațiile necesare, dosare care trebuie vizate de către conducerea cultului respectiv la nivel de județ”, a explicat, în cadrul ședinței, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
nov. 21, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0