Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 03, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 1938 vizualizari
Luni, 3 august, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau:
• 241 persoane internate;
• 684 persoane vindecate;
• conform cifrelor oficiale s-au vindecat 69,37 % din persoanele diagnosticate COVID-19 în județul Bihor.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 2 august, ora 08.00 – 3 august, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 2.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 144 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 54 de cadre, din care 25 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 16 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0