Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 08, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 999 vizualizari
Treptat, Oradea intră în atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă. Primăria Oradea a început în această săptămână montarea instalațiilor specifice iluminatului de sărbători, pregătind astfel orașul pentru sărbătorile de iarnă care se apropie.
Oradea va fi împodobită și în acest an cu ghirlande, medalioane și figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini. În acest an, pe străzile orașului vom putea vedea decorațiuni cu panouri luminoase în formă de brăduți, fulgi de nea, steluțe, reni, arcade luminoase, globulețe, numărul acestora ajungând la peste 1.800 de bucăți. Decorațiunile și montajul sunt asigurate de firma MK Illumination, la comanda Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, care se ocupă și de iluminatul public din oraș.
Iluminatul de sărbători va fi realizat pe bulevardele și străzile mai importante din municipiu, la toate intrările și ieșirile din oraș, pe principalele artere de circulație, pe poduri, în parcuri, în zonele pietonale, precum și în cele trei noi piațete din cartierele Ioșia, Rogerius și Nufărul. În aceste zile au fost deja montate o parte a decorațiunilor în zona centrală, pe podul Dacia, pe strada V. Alecsandri etc. Iluminatul de sărbători va înfrumuseța orașul până la Bobotează.
Așa cum orădenii s-au obișnuit deja, în Piața Unirii se va monta un brad ecologic de 16 metri, care va fi decorat cu led-uri galbene, carpetă luminoasă cu diferite motive de iarnă și 300 de globuri de culoare roșie. De asemenea, în piață vor mai fi montate ghirlande luminoase și figurine 3D de mari dimensiuni, cu tematică de sezon.
apr. 09, 2024 0
apr. 01, 2024 0
ian. 19, 2024 0
ian. 05, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0