Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 11, 2011 Andrei Şandor Politică 0 940 vizualizari
Iar până la alegerile generale la termen mai sunt încă aproape doi ani. Referitor la moralitatea invocată de unii privind înfrățirea partidului istoric cu o formațiune politică în care cărțile încă mai sunt făcute de Dan Voiculescu, văzut ca fost colaborator al Securității ceaușiste (adică „Felix”), primarul liberal al Oradiei spune că această variantă este mult mai puțin gravă decât cea în care se află PDL care, până nu demult, a avut un președinte de filială, la Sălaj, care a fost ofițer în cadrul Poliției Politice comuniste. Bolojan nu neagă că este posibil ca socoteala conducerii centrale a PNL să fie (și) asigurarea unui spate mediatic mai puternic, grație trustului de presă deținut de familia Voiculescu.
Sentimente mixte pe la „fiii” Brătienilor
Reacția șefului liberalilor orădeni este, oarecum, contradictorie cu o cea a unei părți însemnate a PNL Bihor. Conform unor surse din sânul forului județean de conducere a filialei, liderii sunt asaltați de nemulțumiri din teritoriu privind alianța cu Partidul Conservator (PC). Informațiile noastre vorbesc despre critici la adresa faptului că „pălmașii” vechi din PNL Bihor nu au fost consultați în vederea mandatării sau nu a președintelui-senator Cornel Popa (foto) privind susținerea liberalilor bihoreni legată de alianța cu PC. Poate merită reamintit că în momentul alegerii lui Crin Antonescu în fruntea PNL, președintele organizației de Oradea, primarul Bolojan, nu a fost la București. Atunci, întrebat despre cum ar fi votat în cadrul scrutinului intern, fostul prefect de Bihor a spus că nu ar fi putut să uite că a fost secretar general al Guvernului Tăriceanu. Printre contestatarii pe față ai colaborării cu acte între liberali și conservatori se numără însuși fostul premier și ex-președinte PNL, Călin Popescu Tăriceanu, deputatul Ludovic Orban (fost ministru al Transporturilor), senatorul Varujan Vosganian (ex-ministru de Finanțe) și controversata Mona Muscă, fost ministru al Culturii.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0