Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 16, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1247 vizualizari
Alegerile s-au încheiat, politicienii s-au mai calmat, dar asta nu înseamnă că brusc au dispărut asperitățile dintre ei. Războiul politic al declarațiilor dintre liderul PSD Bihor, Ioan Mang și primarul liberal al Oradiei, Ilie Bolojan (foto), continuă. În chiar prima sa conferință de presă din acest an, șeful filialei județene a PSD l-a acuzat pe edil de instigare la șantaj în chestiunea primarului de Finiș, Ioan Man. Acesta, după cum se știe de mai multă vreme, pune piedică proiectului Aparegio, care prevede alimentarea Municipiului Beiuș cu apă trasă din izvorul Feredeu. Doar că Primăria Finiș nu permite constructorului să lucreze pe teritoriul său și, evident, lucrurile par să fi dirijate politic. Mai exact, se crede că președintele Mang este cel care îi comandă primarului Man și face în așa fel încât Aparegio să bată pasul pe loc în privința alimentării Beiușului cu apă. Recent, primarul Bolojan a declarat pentru un săptămânal local că problema de la Finiș putea fi rezolvată dacă Consiliul Județean ar fi pus o condiție comunei respective în legătură cu împărțirea bugetului. Adică dacă banii erau dați doar în contrapartidă pentru eliberarea avizelor necesare continuării lucrărilor din cadrul Aparegio. Această declarație a lui Ilie Bolojan a atras atenția președintelui PSD Bihor, care crede că liberalul instigă la șantaj. Ioan Mang spune că, cel puțin în ceea ce îl privește pe el, nu va face niciodată asemenea condiționări. De asemenea, liderul social-democrat îi atrage atenția lui Bolojan că modul lui de abordare a acestui caz ar putea băga în priză anumite autorități. „Sper că organele abilitate nu se vor sesiza în privința declarațiilor domnului primar”, a spus, cu tâlc, liderul PSD.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0