Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 23, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 1432 vizualizari
De la ANAF la Poștă. Senatorul Găvrilă Ghilea își diversifică paleta de interpelări / întrebări și, săptămâna asta, l-a pus la zid pe șeful Ministerului Comunicațiilor, Marius Raul Bostan. Subiectul este situația ciudată a factorilor poștali care nu pot să plece în concediul legal de odihnă. De ce? Pentru că, arată parlamentarul liberal, prevederile articolului 83 din Codul Muncii în vigoare sunt foarte ambigur, ele nepermițând încheierea unui contract de muncă pe durată determinată pentru un eventual înlocuitor, astfel încât titularului postului să-şi efectueze concediul legal de odihnă.
Potrivit senatorului PNL, având în vedere cele de mai sus, „majoritatea factorilor poştali din ţară, în special cei din mediul rural, sunt condamnaţi la locul de muncă, nemaiexercitându-şi în ultimii ani drepturile legitime prevăzute de Codul Muncii, fapt care îi poate expune riscului contractării unor boli profesionale cronice din cauza suprasolicitării fizice şi psihice”. Ghilea mai citează din presa centrală care a preluat declarații ale unor lideri sindicali din Poşta Română, conform cărora un poștaș din mediul rural deserveşte, în medie, cinci localităţi, cu peste 1.000 de gospodării. Astfel, spune Găvrilă Ghilea în interpelarea adresată ministrului Bostan, e imposibil ca un asemenea angajat „să fie suplinit de un alt coleg, care ar trebui să cumuleze pe lângă portofoliul propriu de beneficiari ai serviciilor poştale şi pe cel deservit de omologul său, aflat în concediu de odihnă”.
Senatorul liberal îi cere șefului Ministerului Comunicațiilor să îi comunice în scris ce anume va face „pentru acordarea efectivă a dreptului legal al factorilor poştali la exercitarea concediului de odihnă şi diminuarea, astfel, a riscului de escaladare a tensiunilor sindicale, care pot afecta semnificativ indicatorii economico-financiari ai Poștei Române. Instituție despre care Găvrilă Ghilea spune că este cel mai mare operator de profil din România, având în zestre o rețea teritorială de peste 5.500 oficii poștale și distribuind săptămânal peste 10 milioane de trimiteri poștale.
feb. 02, 2016 0
iul. 30, 2015 0
apr. 23, 2015 0
dec. 22, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0