Actualizat noiembrie 29th, 2024 4:28 PM
nov. 29, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 55 vizualizari
În această perioadă minunată în care lumea așteaptă cu interes inaugurarea târgurilor de Crăciun din centrul marilor orașe și nu numai, să ne aducem aminte de esențial: că Pruncul Isus a venit în lume pentru mântuirea noastră!
În acest acop, în Piața Unirii din Oradea, în fața altarului Catedralei Greco-Catolice „Sf. Nicolae” a fost amplasată pe 28 noiembrie tradiționala iesle de Crăciun – „o Evanghelie vie” – care poate fi contemplată de oricine va trece în perioada sărbătorilor de iarnă prin centrul orașului nostru. Cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, ieslea reprezentând scena Nașterii Domnului a fost amenajată și în acest an prin implicarea studenților teologi ai Seminarului Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, împreună cu preoți și credincioși ai Catedralei, angajații ai Episcopiei Greco-Catolice de Oradea și elevi ai Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.
Păstor, magi, îngerul, Iosif și Maria, dar și animalele din staulul în care s-a născut Pruncul Sfânt sunt reprezentanți prin statui de dimensiuni apropiate celor naturale, toți contemplându-L pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a venit printre noi. Lor, li se vor alătura toți oamenii de bună voință care, fără a atinge sau a-și însuși vreun obiect, vor completa această scena prin propria prezență și trăire sufletească.
Ieslea – cum sublinia Papa Francisc în Scrisoarea Apostolică „Admirabile signum”, despre semnificaţia şi valoarea ieslei – face parte din procesul transmiterii credinței, din generație în generație: „începând din copilărie și apoi la fiecare vârstă a vieții, ea ne educă să-l contemplăm pe Isus, să simțim iubirea lui Dumnezeu pentru noi, să simțim și să credem că Dumnezeu este cu noi și noi suntem cu El, toți copii și frați datorită acelui Prunc, Fiul a lui Dumnezeu și al Fecioarei Maria. Ea ne ajută deopotrivă să simțim că în aceasta constă fericirea”.
Pe urmele Sfântului Francisc de Assisi – cel care în urmă acum mai bine de opt secole (1223) improviza în orașul italian Greccio prima iesle pentru sărbătoarea Crăciunului, „să ne deschidem inimile la acest har simplu – ne îndeamnă același Pontif – și să lăsăm să se nască din uimirea noastră o rugăciune umilă: «Mulțumesc»-ul nostru adresat lui Dumnezeu, care a vrut să împartă totul cu noi pentru a nu ne lăsa niciodată singuri”!
Același sentiment de uimire și încântare poate fi trăit și intrând în Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Oradea, îmbrăcată deja în haine de sărbătoare. Aici este de asemenea amplasată o mică scenă a Nașterii Domnului, în fața căreia oricine trece pragul lăcașului de cult poate rămâne în rugăciune. Mergând mai departe, pașii vizitatorilor orașului Oradea vor trece prin fața Palatului Episcopal Greco-Catolic, din Piața Unirii, pregătit și el de sărbătoare de Primăria Municipiului Oradea, alături de celelalte edificii centrale.
Astfel, trecând pe la Târgul de Crăciun 2024 din Oradea, ochii sufletului nostri să intersecteze privirea care va vedea scris pe ferestrele Palatului Episcopal acestea:
„Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire!” – prin care îngerii ne învață cum să ne rugăm Lui Dumnezeu şi cum să-L preamărim acum, în așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului…
Biroul de Presă EGCO
nov. 29, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 28, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 29, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!