Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 26, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 959 vizualizari
Ieșirile din Municipiul Oradea pe drumurile naționale DN 79 și DN 19, înspre Arad și Satu Mare, vor fi lărgite de la două la patru benzi de circulație. Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a prezentat proiectul într-o conferință de presă susținută luni, 25 iuilie.
„Aceste lărgiri nu fac altceva decât să fluidizeze traficul rutier și să reducă numărul accidentelor, pentru că avem probleme în ambele direcții. Vor întregi sistemul rutier, având în vedere că la ieșirea înspre Nojorid, pe DN 79, vor fi două noi drumuri, respectiv coborârea de pe Drumul Expres Arad – Oradea la Livada, plus drumul ocolitor al Nojoridului, iar la ieșirea înspre Satu Mare va fi executată centura Biharia cu cele două brațe, unul care ocolește localitatea Biharia și cel de-al doilea care leagă această zonă de localitea Paleu”, a explicat Ilie Bolojan.
Lungimea totală a sectorului de drum național propus pentru lărgirea de la o bandă la două benzi de circulație pe sens pe DN79 este de 1,6 km, între pozițiile km 108+730 – 110+330. În zona Aeroportului Internațional Oradea va fi amenajat un sens giratoriu care va asigura accesul în perimetrul aeroportului din ambele direcții de mers, în condiții de siguranță. Valoarea estimată a investiției este de 4,2 milioane euro. Durata de proiectare va fi de 3 luni, iar durata de execuție de 6 luni.
În ceea ce privește lărgirea DN19, înspre Biharia, lungimea tronsonului propus este de 3,7 km, între pozițiile km 5+985 – km 9+731. Lărgirea la patru benzi este cuprins între ieșirea dinspre localitatea Episcopia, girația de la hypermarketul Remarkt și intrarea în localitatea Biharia, de unde va începe Centura Biharia. Valoarea estimată a lucrărilor este de 7,3 milioane euro. Durata de proiectare este de 3 luni, iar durata de execuție 8 luni.
„Acest nod rutier de la Remarkt este important, pentru că tot acolo se va face joncțiunea cu prima coborâre de pe drumul de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania. Între localitatea Santău și acest punct va fi prima coborâre de pe autostradă”, a adăugar Ilie Bolojan.
Vă reamintim că în acest scop, în ședința ordinară de la finalul lunii martie, Consiliul Județean Bihor a aprobat un protocol de colaborare între autoritatea județeană, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Primăria Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea (A.D.I. ZMO).
Conform acordului, Consiliul Județean Bihor va expropria suprafețele de teren necesare investiției, ADI ZMO va realiza documentația tehnică, Primăria Oradea va finanța realizarea documentației, iar CNAIR va executa efectiv lucrările.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0