Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
dec. 05, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2169 vizualizari
Miercuri, 4 decembrie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcueni au fost sesizați de o tânără de 21 de ani, din Săcueni, că la 3 decembrie, în jurul orei 09.50, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe D.N.19, pe direcția Satu Mare – Oradea, a fost acroșată de un autoturism, care a pătruns pe drumul național de pe un drum secundar, fără a acorda prioritate de trecere bicicletei.
În urma evenimentului rutier, biciclista a suferit leziuni ușoare.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii evenimentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului. Acesta a fost identificat cu operativitate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, la scurt timp ce la sesizare, în jurul orei 19.00, ca fiind un bărbat de 48 de ani, din municipiul Oradea.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 27, 2025 0
mart. 19, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0