Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 31, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 984 vizualizari
Pentru a-i prinde în zi de școală pe elevii bihoreni, pompierii au decis să devanseze în acest an marcarea Zilei Copilului. Astfel, vineri, 30 mai, o nouă acțiune de Porți Deschise la Inspectoratul pentru Situații de Urgență s-a consumat, spre marea bucurie a juniorilor care au trecut pe la sediile salvatorilor. Principalul loc de „petrecere” a fost pe str. Avram Iancu, în cartierul general central al pompierilor bihoreni/orădeni. Acolo, așa cum se știe deja de la precedente acțiuni de acest gen, vizitatorii au putut observa și chiar testa o bună parte a recuzitei pompierilor. Principalele vedete ale întâlnirii cu copiii orădeni au fost, așa cum era de așteptat, furtunul cu apă pentru tras la țintă, autospecialele cu sirene, uneltele pentru descarcerare sau scara de lucru la înălțime. Potențialilor viitori pompieri li s-a permis să facă aproape orice pentru a se cinsti de Ziua Copilului, iar micuții au și profitat din plin. 1 iunie este doar unul dintre momentele în care ISU „Crișana” își deschide porțile. În ultimii ani, această instituție a devenit una dintre cele mai transparente tocmai grație multitudinii de ocazii în care cetățenii pot merge să facă cunoștință de aproape cu viața salvatorilor și cu metodele de intervenție în diverse situații de urgență.
[nggallery id=2394]
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0