Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 19, 2011 Florin Coman Sport 0 1233 vizualizari
Oradea a început curajos partida şi conducea la jumătatea primului sfert cu 2-1. Scorul a fost deschis de maghiari, prin Batori, pentru ca apoi Kincses şi Negrean să aducă pe CSM la conducere. Harai a readus egalitatea cu 2 minute şi 41 de secunde înainte de pauză, la o fază contestată de orădeni, mingea netrecând de linia porţii. La atacul următor Samuilă a înscris cu o boltă superbă şi a stabilit scorul primului sfert: 3-2 pentru CSM. În primele 8 minute arbitrii au dictat 2 eliminări în tabăra gazdelor şi 5 în cea a orădenilor.
Sfertul al doilea a debutat cu o bară a lui Tibi Negrean. Apoi Feri Barat a apărat un şut al gazdelor, pentru ca Negrean şi Creţu să realizeze apoi faza meciului: pasă de 10 metri a lui Negrean la Creţu, gol superb, 4-2 pentru CSM. Biciuţi de Vad Lajos, ungurii au revenit în joc şi au egalat la 4 prin reuşitele lui Harai, ultimul gol venind pe o fază de superioritate (eliminat Monostori). A marcat apoi Diaconu, din 5 metri, iar scorul după o jumătate de partidă a fost stabilit de Toth Marton, pe o nouă superioritate, cu 2 minute înainte de pauza mare. În acest sfert raportul superiorităţilor a fost 2-0 pentru Honved.
Sfertul al treilea a continuat în aceeaşi notă de echilibru. Honved a trecut în avantaj prin golul lui Batori, venit pe o nouă superioritate. A egalat apoi Diaconu din 5 metri. Până la pauză au mai marcat Salamon, pe două superiorităţi şi Negrean pe o superioritate a orădenilor. 8-7 după 3 sferturi, 1-3 raportul eliminărilor în acest sfert.
Sfertul al patrulea a debutat cu Honved în atac, în fază de om în plus (Chioveanu fusese eliminat în ultima secundă a sfertului anterior). Barat a apărat însă excelent. Oradea a irosit atacul, iar la următoarea fază, Kincses a fost eliminat, însă acelaşi Barat şi-a mai făcut o dată datoria. Oradea a egalat apoi prin Negrean, pe o superioritate, cu 6 minute înainte de final. La faza următoare, ungurii au primit cadou o nouă fază de om în plus, lucru care avea să se întâmple aproape pe fiecare atac al lor până la fluierul final. A marcat pentru 9-8 Sivos. Oradea a irosit o superioritate (5:17), când Monostori a şutat în Gergely. Barat a scos şi el un nou şut (4:30). Harai a marcat pentru 10-8 (3:31, om în plus), Negrean pentru 10-9 (3:04, om în plus), Batori pentru 11-9 (2:35, om în plus. La faza imediat următoare, arbitrii au văzut fault în atac şi au dat mingea celor de la Honved, care au beneficiat, din nou, de o superioritate (1:55 la Monostori), irosită însă prin pasa greşită a lui Sivos. Scorul final a fost stabilit de Toth Marton, cu 34 de secunde înainte de final, la o fază de om în plus. Oradea a primit superioritate cu 20 de secunde înainte de final, însă Kalman a şutat peste poarta campionului olimpic Gergely.
Scor final: 12-9, 10-17 la faulturi, 8-17 la inferiorități.
CSM Digi a fost susținută la Budapesta de 50-60 de suporteri orădeni.
Honved Groupama Budapesta – CSM Digi Oradea: 12-9 (2-3, 3-2, 3-2, 4-2)
Honved: 1. Gergely Istvan, 2. Szekely Bulcsu, 3. Hangodz Laszlo, 4. Matyas Zoltan, 5. Salamon Ferenc (2), 6. Batori Bence (3), 7. Jansik David, 8. Szivos marton (1), 9. Toth Marton (2), 10. Gor Nagy Miklos, 11. Angzal David, 12. Harai Balasz (4), 13. Levai Marton. Antrenor: Lajos Vad
CSM Digi: 1. Barat Ferenc, 2. Samuilă Mircea (1), 3. Baidoc Cosmin, 4. Diaconu Nicolae (2), 5. Chioveanu Mihnea, 6. Popoviciu Alex, 7. Tarnoveţchi George, 8. Kincses Attila (1), 9. Creţu Andrei (1), 10. Monostori Attila, 11. Kadar Kalman, 12. Negrean Tiberiiu (4), 13. Creţu Dorin. Antrenor: Cornel Gordan
Arbitri: Ceccarelli Leonardo (Italia), Franulovic Andrej (Croația)
Observator LEN: Bottlik Stefan (Slovacia).
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0