Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
apr. 09, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Muzică 0 3053 vizualizari
Vineri după masă (7 aprilie), organizatorii concertului de tip „duel” susținut de trupa Statuar și de George Baicea au anunțat că intrarea va fi liberă. Inutil de spus că rockerii locali au „rupt” ușile localului gazdă, Bistro Blues Cafe! Așa se face că la concert am fost puțini, da’ buni. Și fani adevărați, aș adăuga. Că, în rest, scuze și explicații pentru neprezentare se pot găsi mereu. Atunci când nu e baschet, e polo. Când nu e polo, e baschet. iar când nu e sport, e … dezinteres, probabil. În tot răul prezenței slabe, e și un bine: cei prezenți au avut spațiu de manevră și nu au mai așteptat o oră pentru o bere.
Vivi Repciuc și colegii săi de la Statuar (Titi Onuțu – bas și Tase Pârvu – tobe) au vrut să dea un spectacol pe cinste. Și l-au dat! Altfel nu-mi explic cum se face că până și Joe Balogh a fost prezent și a rămas acolo până aproape de final. Și chiar i-a plăcut. Punctul forte al show-ului l-a constituit evoluția, în premieră la Oradea, a chitaristului și compozitorului George Baicea, un mega fan Jimi Hendrix care a dovedit că a învățat așa cum trebuie meșteșugul instrumentului mult iubit. A fost o porție consistentă de blues și blues-rock, compoziții Statuar și câteva prelucrări din hard rock-ul anilor 70 făcând deliciul celor două generații de ascultători adunați la cele câteva mese ocupate din Bistro Blues.
Cum pe afișul concertului apărea în poziție centrală regretatul Hendrix, foarte repede, muzicienii au trecut la un repertoriu adecvat. Dar înainte de a-i aduce lui un omagiu, partea a doua a show-ului de vineri a fost o dedicație pentru un alt mare dispărut: Stevie Ray Vaughan. Rar s-a putut auzi la Oradea o chitară de blues atât de în concordanță cu artistul omagiat. Duelul promis între Repciuc și Baicea s-a întâmplat: ambii instrumentiști s-au lansat în solo-uri generoase, provocându-se reciproc și susținând alternativ prestația celuilalt. Setul in memoriam Hendrix a plăcut în mod deosebit. „Voodoo Chile”, „Hey Joe”, „Little Wing”, dar și fenomenalul blues „Red House” au fost ptrintre „hiturile” concertului, iar pedala Wah-Wah a fost folosită la maximum, George Baicea redând în mod fidel atmosfera muzicii marelui dispărut.
Spectacolul de la Bistro Blues Cafe a avut mai multe reprize. Pentru cei câțiva apropiați care nu s-au dat duși de acolo, artiștii au mai prestat până după ora 2. E cert că orădenii nu au parte des de concerte ale trupei Statuar, considerată influență majoră de invitatul Baicea, dar nici aer de Woodstock / Isle of Wight nu bate de multe ori pe la noi în această perioadă. Aparent, pentru că nu (mai) e nevoie de așa ceva. Bucuria celor prezenți: a fost o adevărată cântare de club. Ca pe vremuri, atunci când Oradea vibra la auzul veștii că trupele locale se produc într-o „pivință” sau alta.
iul. 22, 2017 0
iun. 11, 2017 0
mai 02, 2017 0
apr. 07, 2017 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0