CSM Oradea a obținut a 2-a victorie stagională în Seria C din Divizia A la handbal masculin. Elevii lui George Tăutu au surclasat SCM Politehnica Timișoara, în cursul zilei de vineri, la Sala Constantin Jude din Timișoara.
Partida a fost controlată în totalitate de oaspeți. CSM-ul s-a desprins la 20-10 în prima repriză și s-a impus cu scorul de 42-25, după 60 minute de joc în care a găsit soluții constant în faza de atac.
Marcatorii echipei orădene au fost Mateaș – 8 goluri, Oargă, Szabo și Mledenciu – 7 goluri fiecare, Munteanu – 6 goluri, Farcas – 4 goluri, Szasz – 2 goluri, respectiv Radu – 1 gol. De cealaltă parte, Bran a contabilizat 7 goluri.
În urma acestui rezultat, CSM Oradea are două victorii din tot atâtea partide disputate în Seria C a celui de-al 2-lea eșalon handbalistic al României. Următorul meci este programat pentru sâmbătă, 2 octombrie, ora 16:00, pe teren propriu, la Arena Antonio Alexe. Adversar va fi CSM Reșița.