Echipa de handbal CSM Oradea se deplasează la Pitești, acolo unde are programat primul meci oficial din anul calendaristic 2022. Confruntarea cu CSU din localitate se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, la Sala Sporturilor Trivale.
Partida face parte din programul primei etape din Playoff-ul de promovare al Diviziei A – ediția 2021/22. Formația antrenată de către George Tăutu a avansat în această fază a competiției după ce a ocupat locul 1 în Seria C, având 13 victorii din 14 partide disputate. Echipa din Sighișoara s-a clasat pe primul loc în Seria D, acolo unde a câștigat 11 meciuri și a remizat de două ori. Așadar, ambele echipe au câte un meci pierdut până la această oră în actualul sezonul competițional.
Programul complet al primei etape în playoff-ul de promovare al Divizei A la handbal masculin:
Vineri (04.02), ora 18:00
- CSM Făgăraș vs CSM Sighișoara
Sâmbătă (05.02), ora 11:00
- CSU Galați vs CSM Odorheiu Secuiesc
- CS Medgidia vs CSM Reșița
- CSU Pitești vs CSM Oradea
Acestea vor fi primele jocuri oficiale pentru toate echipele din cel de-al 2-lea eșalon handbalistic al României după încheierea primei faze a competiției care s-a desfășurat sub formă de patru serii pe criterii geografice.
Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare în dublă manșă, rezultând 14 etape. Primele două clasate obțin promovarea în Liga Zimbrilor, iar ocupantele locurilor 3 și 4 vor participa la barajul de promovare în primul eșalon al țării la handbal masculin.