Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 20, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1810 vizualizari
Nu bine a început să plouă și să bată tare vântul, că pompierii orădeni au și fost chemați să intervină pentru a scoate din scenă arborii doborâți. Un prim astfel de caz, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, lt. Camelia Roșca, s-a petrecut în centru, pe str. Jean Calvin. Acolo, un copac, afectat de vântul puternic, amenința să se prăbușească pe două mașini, dar oamenii de la ISU au reușit să îl taie astfel încât să nu se producă pagube. Tot angajații ISU au fost trimiși să elibereze carosabilul de pe Șoseaua Borșului (în apropiere de reprezentanța Peugeot), unde un alt arbore a fost doborât pe carosabil. De asemenea, salvatorii de la ISU „Crișana” au fost nevoiți să intervină miercuri pe strada Iuliu Maniu din Oradea unde, tot din cauza vântului, un copac a căzut pe șosea. Nimeni nu a fost rănit. La ora publicării, la Oradea ploua. Reamintim, de asemenea, că zona noastră se află în continuare sub avertizare meteorologică de cod galben de vijelii, ploi torențiale, descărcări electrice și posibile căderi de grindină. Atenționarea a fost emisă ieri, a intrat în vigoare în această dimineață (20 iulie) la ora 9 și rămâne valabilă până joi (21 iulie) la ora 18.
mai 14, 2024 0
sept. 23, 2020 0
aug. 31, 2017 0
aug. 30, 2017 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0