Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 29, 2014 Florin Coman Auto 0 1468 vizualizari
Reprezentantul BMW în Oradea, Grup West Premium, a dezvelit în mod festiv două noi modele ale constructorului german. Vineri seară, în cadrul unui eveniment găzduit de un local de pe str. Moscovei – în fața căruia au fost parcate „mostre” din superbele mașini -, cei de la Grup West au dat idei de cadouri pascale, invitații fiind invitați să admire automobilele BMW Seria 2 Coupe și BMW Seria 4 Cabriolet, dar și să asezoneze cele văzute cu câteva vinuri rafinate. Perfecte pentru a fi savurate, de exemplu, după o achiziție reușită în materie de BMW. Până atunci, însă, participanții la prezentarea de vineri au putut degusta 4 tipuri de vinuri asociate cu modele Seria 2, Seria 3, Seria 3GT și Seria 4.
Seria 2 Coupe
BMW Seria 2 Coupé reprezintă o diferenţiere clară faţă de modelul compact BMW Seria 1 datorită designului personalizat, care include şi o creştere cu 11 centimetri a lungimii caroseriei. Partea frontală şi cea spate beneficiază de un design distinctiv, cu linii extinse, elegante şi dinamice, care se îmbină armonios cu linia acoperişului ce se pierde cursiv spre spate. Configuraţia cu tracţiune spate este accentuară de lăţimea în dreptul punţii spate. Și noua gamă beneficiază de linii de design – Sport Line, Modern Line şi pachet M Sport – care au rolul personalizării modelului. Echipate cu tehnologia BMW TwinPower Turbo, motoarele pe benzină şi cele diesel furnizează valori ce sunt lider în segment atât în privința calităţilor sportive, cât şi a eficienţei. BMW 220i Coupé este primul model compact BMW care este propulsat de versiunea de 135 kW/184 CP a motorului pe benzină, cu patru cilindri, de 2,0 litri. Cele trei versiuni de motorizare diesel (propulsoare cu patru cilindri) dezvoltă puteri de 105 kW/143 CP la BMW 218d Coupé, 135 kW/184 CP la BMW 220d Coupé, respectiv 160 kW/218 CP la BMW 225d Coupé. Dacă toate acestea nu sunt suficiente, clienţii pot comanda – încă de la lansare – vârful de gamă BMW M235i: cel mai puternic model BMW M Performance cu motorizare pe benzină care dispune de un propulsor de 3,0 litri (240 kW/326 CP), cu şase cilindri dispuşi în linie şi tehnologie M Performance TwinPower, dar şi de şasiu optimizat M şi caroserie optimizată aerodinamic. Echiparea standard include direcţie asistată electric şi frâne performante, în timp ce lista de opţiuni oferă direcţie sport variabilă, sistem de frânare M Sport şi suspensie M adaptivă cu amortizoare controlate electronic. Ţinuta de drum este garantată şi de sistemul DSC de control al stabilităţii, care în echiparea standard include DTC şi funcţie de blocare electronică a diferenţialului spate. Încă de la lansare, BMW M235i Coupé va putea fi echipat cu diferenţialul mecanic cu patinare limitată, disponibil în gama de accesorii BMW originale. Lista de opţionale include sistemul de navigaţie Professional cu Touch Controller, o mare varietate de compartimente de stocare, zone depozitare şi suporturi pentru pahare. Pe lista de opţionale figurează şi o selecţia de sisteme de asistare a conducătorului şi servicii de mobilitate din portofoliul BMW ConnectedDrive, fără echivalent în segmentul compact. Printre aceste sisteme şi servicii se numără High Beam Assistant (asistare a fazei lungi) cu efect antiorbire, faruri adaptive, Parking Assistant (sistem parcare automată), cameră pentru mers înapoi, Speed Limit Info (informţaii privind limia de viteză) cu afişare No Passing Info (informaţii privind interdicţia de depăşire), sistemul tempomat cu funcţie de frânare, integrare vastă a smartphone-urilor şi a playerelor muzicale, funcţionalitate extinsă oferită de aplicaţii pentru servicii bazate pe internet precum Webradio, Deezer, Aupeo!, Facebook sau Twitter. Sunt disponibile 5 variante de model: M235i Coupé, 220i Coupé, 225d Coupé, 220d Coupé și 218d Coupé.
Seria 4 Cabriolet
Comparativ cu BMW Seria 3 Cabriolet, noul BMW Seria 4 Cabriolet a crescut în lăţime, ecartament şi ampatament. Proporţiile echilibrate şi liniile cursive provin din consolele scurte (faţă şi spate), capota lungă şi habitaclul dispus spre spate – toate sunt specifice pentru designul dinamic al mărcii. Particularităţile de design din partea frontală – precum grila radiatorului, farurile circulare duble şi priza largă de aer din eleronul faţă – dovedesc legătura pe care acest cabriolet o are cu BMW Seria 3. Retractabil, hard topul din trei elemente de la BMW Seria 4 Cabriolet se distinge prin izolarea fonică avansată, cu plafon cu funcție de „absorbire a zgomotului”, care asigură liniştea şi confortul pasagerilor în orice condiţii meteo – chiar şi iarna. Interiorul acoperişului este complet tapiţat şi dispune de lumini de interior care contribuie la ambianţa pe care clientul o aşteaptă de la un coupé sport premium. Interiorul BMW Seria 4 Cabriolet prezintă o combinaţie stilată de aspect sportiv, eleganţă şi exclusivism. Toate butoanele de control sunt dispuse ergonomic în jurul conducătorului pentru a oferi acces optim la toate funcţiile. Uşile sunt concepute astfel încât toate liniile converg spre spate, iar combinaţia a două culori în zona ușilor și a plafonului creează aspectul elegant al punţii unui iaht. Designul interior furnizează un ansamblu al scaunelor care permite pasagerilor să se bucure de o experienţă a condusului sub cerul liber. Designul scaunelor este nou şi include centuri de siguranţă integrate. În echiparea standard, scaunele sunt reglabile electric. Pe lângă modelul standard sunt disponibile trei linii speciale de echipare şi un pachet M Sport. Versiunile Sport Line, Modern Line şi Luxury Line pot fi alese pentru personalizarea noului cabriolet cu detalii speciale de interior şi exterior. Materialele de calitate şi fabricarea cu meticulozitate subliniază ambianţa premium a BMW Seria 4 Cabriolet. BMW Seria 4 Cabriolet poate fi comandat cu unul dintre cele două motoare pe benzină, unul cu şase cilindri dispuşi în linie (BMW 435i Cabriolet) şi unul cu patru cilindri (BMW 428i Cabriolet), dar şi un propulsor diesel cu patru cilindri (BMW 420d Cabriolet). Aceste motoare acoperă un interval de performanţă cuprins între 135 kW/184 CP şi 225 kW/306 CP și dispun de cea mai nouă tehnologie BMW TwinPower Turbo.
[nggallery id=2224]
Pentru detalii suplimentare (inclusiv referitoare la prețuri) vă invităm să contactați dealer-ul autorizat BMW, Grup West Premium – Oradea, Calea Clujului, nr. 300.
mart. 29, 2015 0
nov. 05, 2014 0
iul. 01, 2013 0
sept. 14, 2012 0
nov. 14, 2024 0
iul. 12, 2024 0
iul. 05, 2024 0
iun. 14, 2024 0