Gratuitate de 1 decembrie din partea OTL

Pentru a cinsti Ziua Națională a României (și, de ce nu, pentru a impulsiona prezența cât mai multor orădeni la festivitatea din Piața Unirii), OTL anunță că se va putea circula gratuit în 1 decembrie (sâmbătă), atât cu autobuzele, cât și cu tramvaiele. După cum transmite societatea care gestionează transportul public local de călători din municipiu, vor fi unele adaptări ale programului OTL în minivacanța din această săptămână. Astfel, vineri (30 noiembrie) tramvaiele și autobuzele din Oradea vor circula conform graficelor pentru zile nelucrătoare, iar punctele de vânzare a tichetelor de călătorie vor fi deschise între orele 9 – 17. De asemenea, sâmbătă (1 Decembrie), punctele de vânzare a tichetelor de călătorie vor fi închise.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

68 + = 75