De sâmbătă, 27 septembrie, studenții care au depus cereri pentru un loc de cazare în căminele Universității din Oradea (UO) pot merge să își ocupe „teritoriul”. Procesul de cazare demarează la ora 8 și durează până marți, 30 septembrie, la ora 12. Beneficiarii trebuie să aibă la ei cărțile de identitate și bani pentru a plăti taxa aferentă lunii octombrie. Biroul de Comunicare din cadrul UO reamintește care sunt aceste tarife. În Campus, pentru căminele C1 și C2, studenții bugetați plătesc 80 lei/lună (la mansardă, tariful e de 100 lei/lună), iar cei de la „cu taxă” vor achita 140 lei/lună (150 lei pentru mansardă). În căminul cel nou (foto – arhivă), tariful este de 130 lei/lună pentru studenții bugetați, respectiv de 180 lei/lună pentru ceialți. De asemenea, în căminul de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, tarifele sunt de 80 lei/lună (bugetați) și de 140 lei/lună (nebugetați). În total, UO dispune de 1.200 de locuri de cazare. Cu 600 mai puține decât solicitările depuse.