Gigacalorie mai ieftină cu 30 de lei, de la 1 aprilie. Pe bune!

Începând cu data de 1 aprilie (şi nu este o glumă!), Termoficare Oradea va practica tarife diferenţiate în materie de gigacalorie. Atât în cazul consumatorilor casnici, cât şi în cazul firmelor. Este vorba despre o scădere, la populaţie, în cuantum de 30 de lei / Gcal, beneficiarii reducerii fiind clienţii racordaţi la reţeaua primară. Aceştia vor plăti 201 lei pentru fiecare gigacalorie facturată. În rest, preţul rămâne acelaşi, de 240 de lei / Gcal pentru orădenii alimentaţi cu încălzire din punctele termice administrate de Termoficare SA. La societăţi comerciale, tariful nou pentru cele racordate la reţeaua primară va fi de 268,28 lei / Gcal (faţă de 303,04 lei / Gcal). Modificările au fost aprobate de ANRE, iar Consiliul Local va trebui să adopte proiectul de hotărâre aferent pentru ca aceste tarife diferenţiate să fie aplicate de la 1 aprilie. Aleşii orădenilor se adună azi (30 martie) pentru o şedinţă în care, printre altele, vor discuta şi despre bugetul oraşului pe anul curent. Proiectul de buget este disponibil AICI.

foto – ziaruldeiasi.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

93 − 92 =