Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 07, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1490 vizualizari
Într-o perioadă extrem de agitată din punct de vedere ecologic, în care și Bihorul începe să se revolte împotriva Guvernului care a permis prospecțiuni și exploatare de hidrocarburi în zona stațiunilor Băile Felix și 1 Mai, șefa Ministerului Mediului, social-democrata Rovana Plumb este ținta unei interpelări din partea senatorului Găvrilă Ghilea. Autor al unei inițiative (respinse) de modificare a Legii Petrolului, liderul PDL Bihor invocă declarații menite să liniștească cetățenii din Sânmartin, făcute de Plumb pentru Agerpres. Potrivit reprezentantei Guvernului USL, „La Băile Felix nu s-a dat niciun fel de licenţă de explorare sau exploatare pentru gazele de şist”, iar acordul încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și firma care a concesionart perimetrul bihorean EX – 3 nu ar vorbi despre gaze de şist. Senatorul Ghilea atrage atenția că în același acord invocat, se precizează că termenul „Petrol” defineşte „substanţe minerale combustibile…care se prezintă „în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale” sau lichidă „sub formă de ţiţei şi condensat”. De asemenea, potrivit interpelării semnate de parlamentarul democrat-liberal, sintagma „Gaze naturale” înseamnă „gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei (…) precum şi gazele neconvenționale”. Adică tocmai hulitele gaze de şist. Practic, președintele PDL Bihor îi cere ministrului Rovana Plumb să răspundă negru pe alb dacă „…nu cumva acesta este motivul pentru care ANRM nu încheie acorduri explicite în vederea explorării și exploatării gazelor de șist, ci doar acorduri petroliere de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare – inclusiv a gazelor de șist?”.
Între timp, sâmbătă (7 decembrie), chestiunea acestor gaze și a acțiunilor de explorare a degenerat în adevărate lupte la Pungești (Vaslui). Acolo, cetățenii s-au încăierat din nou cu Jandarmeria, oamenii dedându-se chiar și la actul de distrugere a gardului împrejmuitor al zonei în care firma Chevron ar fi dorit să înceapă prospecțiunile. În urma amplificării situației oricum violente, compania americană a transmis că își suspendă temporar activitatea în zonă.
nov. 10, 2024 0
aug. 17, 2022 0
ian. 14, 2022 0
sept. 29, 2021 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0