Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 27, 2016 Florin Coman Actualitate 0 2040 vizualizari
De duminică (27 noiembrie), ora 16, România intră în zodia iernii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, cel puțin timp de 3 zile, „vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15 – 20 l/mp”. După ploile de azi, meteorologii prezic că în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) şi în cursul zilei de luni vor cădea lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării. În paralel, va putea fi simțită o scădere accentuată a valorilor termice. Conform specialiștilor, „în noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă”. Mai trebuie notat că ANM atrage atenția și asupra faptului că vântul va avea intensificări și că va atinge viteze de 50 – 60 km/h. „Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii”, mai avertizează meteorologii. Atenționarea emisă azi va fi în vigoare până marți, ora 23.
nov. 13, 2023 0
aug. 28, 2017 0
aug. 03, 2017 0
iun. 29, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0