Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 24, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2002 vizualizari
„Mărțișorul” promis de către Municipalitatea orădeană pentru șoferi e pe vine. De la 1 martie, parcarea din fața Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” trece în regim de utilizare contra cost. Nivelul de jos al construcției va putea fi folosit de către cei care vor deține abonamente, acestea putând fi procurate în Sala Ghișeelor (parterul sediului Primăriei).
„La demisol sunt amenajate 193 de locuri de parcare, care vor putea fi ocupate pe bază de abonament. Abonamentele lunare se pot face de la 1 martie, la ghișeele Primăriei Oradea (Piramidă), principiul de acordare fiind ‘primul venit, primul servit’. Pentru prima lună, abonamentele se vor elibera la primărie, după care prelungirea se va putea face online”, se transmite într-un comunicat de presă emis vineri (24 februarie). Un asemenea abonament lunar va scoate din buzunarul conducătorilor auto suma de 70 lei. Administrația locală ține să precizeze că, în acest caz, „nu există abonament de parcare pentru riverani, aceștia având posibilitatea să-și achiziționeze abonamente pentru parcările amenajate în apropierea imobilelor în care locuiesc”.
Celălalt nivel al noii parcări din Rogerius (zona descoperită) are o capacitate de 219 locuri de parcare cu bariere. „Până la montarea barierelor (în circa o lună), aici va funcționa parcare de scurtă durată (maximum 2 h) pe bază de tichet de parcare. Tichetul va costa 2,60 lei/1 h și va putea fi achiziționat de la oricare dintre cele două parcometre din această parcare”, informează Biroul de Presă al Primăriei Oradea. De știut că după montarea barierelor șoferii vor plăti acolo 2 lei pentru o oră de staționare.
Conducătorilor auto li se precizează că, pentru parcarea de la parter, „plata se va putea efectua, pe lângă parcometre, şi cu SMS de pe telefonul mobil, prin aplicaţia Tpark, sau pe bază de card bancar, prin aplicaţia ‘amparcat’. După montarea barierelor, parcarea va fi cu program permanent și plata se va face la automatul de plată care va fi amplasat la ieşirea din parcare sau pe bază de SMS”, mai spun cei de la Municipalitate.
iun. 27, 2020 0
mart. 17, 2017 0
feb. 27, 2017 0
feb. 10, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0