Gălăţenii au ieşit din nou în stradă

Gălăţenii care nu au mai prins un bilet la Supercupa României, care a avut loc la Piatra-Neamţ, au luat cu asalt terasele de acasă şi au urmărit la televizor primul succes al Oţelului în această competiţie, 1-0 împotriva Stelei.

La final, oamenii au ieşit pe străzi şi au sărbătorit până la primele ore ale dimineţii câştigarea celui de-al doilea trofeu din istoria clubului.

Cel care, prin golul pe care l-a marcat, i-a scos pe străzi pe gălăţeni, Laurenţiu Buş, a declarat la finalul partidei că el şi colegii săi au jucat cu gândul la suporterii de la Galaţi.

„Ne-am dorit din tot sufletul să scoatem din nou oamenii în stradă la Galaţi. Şi-am vrut să continuăm să le demonstrăm tuturor că suntem o echipă mare, nu nişte anonimi. Iar faptul că Lucian Bute a fost în tribune ne-a dat putere, ne-a motivat enorm. E o onoare să fim atâţia campioni în Galaţi”, a spus jucătorul de 23 de ani.

Mijlocaşul Galaţiului a recunoscut că a avut emoţii până la final, „pentru că mă uitam la adversari şi erau îmbrăcaţi în tricoul Stelei”, dar spune că Oţelul trebuie să-şi trăiască clipa: „Vreau să conştientizăm, să trăim momentul. Acum e vremea noastră! Dedic Supercupa întregii ţări, iar golul familiei mele”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

80 + = 90