Fundația Comunitară Oradea lansează programul Incubatorul de ONG-uri

Fundația Comunitară Oradea lansează un apel de finanțare pentru organizațiile non-guvernamentale din Bihor și facilitează dezvoltarea lor prin programul „Incubatorul de ONG-uri”.

Fundația Comunitară Oradea lansează Incubatorul de ONG-uri, un program dedicat organizațiilor non-guvernamentale din județul Bihor, prin care își propune să ofere sprijin financiar și mentorat cu scopul de a consolida, dezvolta și maximiza impactul ONG-urilor în comunitate.

Programul, gândit să se desfășoare pe o perioadă de trei ani, va susține trei organizații selectate în urma apelului care se încheie pe 30 septembrie. Organizațiile selectate vor beneficia de mentorat, consultanță, sprijin în dezvoltarea profesională, precum și atenție pentru bunăstarea echipelor. În primul an, fiecare organizație va beneficia de o finanțare de până la 12.000 de Euro, sumă destinată acoperirii nevoilor operaționale, activităților de învățare, implementării de proiecte și echilibrului emoțional al echipei. În următorii doi ani, sprijinul financiar va continua cu sume de până la 7.000 de Euro/ ONG și va fi acordat pentru a acoperi nevoile organizațiilor și costurile de implementare a proiectelor propuse în primul an de finanțare și realizate în comunitatea bihoreană.

Cine poate aplica pentru o finanțare în Incubatorul de ONG-uri?

Din programul Fundației Comunitare Oradea pot face parte grupurile de inițiativă aflate la început de drum, organizațiile non-guvernamentale aflate în proces de dezvoltare, care doresc să își consolideze impactul în comunitate, precum și ONG-uri cu experiență și rezultate dovedite deja, interesate să își diversifice intervențiile.

Înscrierea în Incubatorul de ONG-uri și procesul de selecție

Organizațiile interesate sunt îndemnate să consulte Ghidul Aplicantului, să adreseze întrebări în cadrul sesiunilor de Q&A care vor fi organizate de echipa FCO și să aplice prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Oradea.

Procesul de selecție se va desfășura în mai multe etape. Înscrierile se deschid în 15 septembrie și se încheie în 30 septembrie. Ulterior, organizațiile preselectate vor fi invitate să trimită aplicații detaliate și să participe la sesiune de consultanță cu echipa FCO. Selecția finală este programată pentru sfârșitul lunii octombrie. Cele 3 organizații care vor face parte din Incubatorul de ONG-uri vor fi anunțate în data de 7 noiembrie.

Prin lansarea acestui program, Fundația Comunitară Oradea își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea sectorului civic local și la crearea unui cadru sustenabil în care organizațiile să aibă posibilitatea de a se dezvolta pe termen lung. Inițiativa răspunde unei nevoi reale de profesionalizare și consolidare a ONG-urilor bihorene, astfel încât acestea să poată răspunde mai eficient provocărilor sociale actuale.

Contact:

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

44 − 42 =