Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 29, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1582 vizualizari
Clădirea fostei fabrici Oradinum scotea fum în această dimineață de marți (29 ianuarie). Pompierii au fost chemați de urgență la adresa la care acum funcționează clubul The One din cauza faptului că s-a observat că din imobil iese fum. Trei autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” s-au deplasat la fața locului pentru a vedea despre ce este vorba, primele supoziții fiind că ceva s-ar fi putut aprinde în parte de legătură dintre casa scărilor și corpul principal de clădire. Fumul destul de gros care ieșea din rostul de dilatație al clădirii de pe str. Vasile Alecsandri a fost localizat între etajele 1 și 2, iar pompierii au intrat acolo înarmați cu tuburi de oxigen și măști. Pentru a ajunge la sursa efectivă de foc, ei au fost nevoiți să spargă un perete despărțitor. Cu puțin înainte de ora 9, un prim jet de apă aruncat între cele două corpuri de clădire nu a rezolvat problema, așa că salvatorii au continuat să acționeze la fața locului. Între timp, oamenii de la Electrica SA au oprit curentul pentru orice eventualitate.
httpvhd://youtu.be/-TAzJOFyXV0
Acum câțiva ani, într-un bloc din Rogerius, în urma unui astfel de eveniment o persoană a decedat intoxicată cu fum. Atunci, după zile întregi de anchetă, pompierii orădeni au stabilit că focul care a produs fumul ucigaș a pornit de la chiștoace de țigară aruncat de-a lungul timpului de locatari și care au ajuns în rostul de dilatație al blocului. În cazul de azi dimineață, din fericire, nicio persoană nu a fost în vreun pericol căci imobilul este gol. La parter, clubul nu era deschis clienților, iar partea dinpre str. Independenței (unde se amenajează un club de fitness) nu a fost afectată.
[nggallery id=1436]
UPDATE – Concluziile preliminare ale specialiștilor de la ISU „Crișana” arată că probabila cauză incidentului din această dimineață este utilizarea unui aparat de tăiere/sudură fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Pompierii transmit că în urma producerii evenimentului nu s-au înregistrat daune materiale.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0