Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
apr. 22, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1649 vizualizari
Duminică, 22 aprilie, cetățenii Republicii Franceze sunt așteptați la urne pentru a-și (re)alege președintele. Aproximativ 45 milioane de oameni ar trebui să decidă viitorul pentru următorii 5 ani al țării lor, scrutinul de azi desfășurându-se, potrivit politologilor și sociologilor din Hexagon, și sub semnul unui potențial absenteism major. Principalii combatanți din războiul pentru șefia Palatului Elysee sunt președintele în funcție, Nicolas Sarkozy și emanația de penultim moment al socialiștilot, Francois Hollande (foto – lci.tf1.fr).
Ca orice șef de stat cu atribuții executive, într-o perioadă de criză economică, Sarkozy a trebuit să ia măsuri pe care, acum, foarte mulți le contestă și le critică, dar ele au rezolvat o problemă majoră în Franța: stabilitatea sistemului bancar. Adică siguranța banilor (salarii vărsate sau economii) tututor cetățenilor statului, în Franța neexistând aproape deloc persoane fără conturi în bancă. Pe totată durata campaniei electorale, Nicolas Sarkozy a mizat pe cartea sincerității, spunându-le clar francezilor că țara nu-și mai poate permite să trăiască din împrumuturi, altminteri, în câțiva ani, s-ar putea ajunge în situația Greciei.
Cel mai vehement oponent al actualului șef de stat este Francois Hollande, cel pe care socialiștii l-au scos din joben după ce a devenit extrem de clar că inițialul lor candidat, Dominique Straus-Kahn, nu are ce căuta în campania prezidențială în urma celui mai recent scandal sexual în care a fost implicat la New York. Considerat de mulți un ilustru anonim, Hollande face politică de vreo 3 decenii, dar nu a avut niciodată șansa de a performa în vreo funcție de mare importanță pentru Franța. Există voci care spun că actualul principal contracandidat al lui Nicolas Sarkozy nu a fost deloc bine văzut nici măcar de Francois Mitterand, președintele socialist (timp de 14 ani) al țării, care nu l-a cadorisit cu niciun post pe la vreun minister. Însă, pe fondul unor nemulțumiri populare, temele de campanie ale lui Hollande (imigrația, măsurile sociale) par să fi prins în rândul alegătorilor, care se arată dispuși să „muște” și să îi dea o șansă acestuia, dar nu atât datorită staturii sale de om politic, ci poate mai degrabă ca vot de blam la adresa lui Sarkozy.
Ceilalți competitori demni de menționat sunt Marine Le Pen (fiica extremistului de dreapta Jean Marie Le Pen), Jea Luc Melenchon și Francois Bayrou. Ultimele sondaje arată că Hollande se află în fruntea clasamentului cu preferințele la vot ale francezilor, surclasându-l pe moment pe Sarkozy cu aproximativ 3 procente.
Există în jur de 85.000 de secții de vot în toată Franța, iar scrutinul a demarat la ora locală 8. Urnele vor fi disponibile doar până la ora 18, însă mai sunt cazuri în care alegătorii vor putea vota până la ora 20, în funcție de decizia prefecților. Rezultatele oficiale de la primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța vor fi făcute publice miercuri, 25 aprilie.
apr. 24, 2017 0
apr. 24, 2017 0
apr. 21, 2017 0
nov. 14, 2015 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!