Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
oct. 16, 2014 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1432 vizualizari
Nici măcar un punct adus din deplasarea la Satu Mare, acolo unde, ieri, echipa FC Bihor a întâlnit localnicii de la Olimpia. A fost un meci contând pentru etapa a 8-a din Seria a II-a a Ligii a II-a. Jucătorii antrenați de Alexandru Pelici au pierdut cu 2 la 1. Iată o cronică a meciului, redactată de Florin Mihalca, ofițer de presă al clubului FC Bihor:
„Fără câțiva jucători de bază, FC Bihor nu a reușit să cucerească vreun punct la Satu Mare, în jocul cu Olimpia din etapa a VIII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a. Chiar dacă au început bine, roș-albaștrii s-au văzut conduși din minutul 35, când a marcat fundașul central al gazdelor Mureșan, cu o lovitură de cap, iar mai apoi, după pauză, când au alergat după egalare, la o greșeală gravă în apărare, Bic a profitat și a înscris. Deși au presat pe final, orădenii nu au mai reușit decât să înscriu un gol, prin Lupu, în minutul 80, insuficient pentru a obține un punct pe terenul unei echipe contracandidate la evitarea ultimelor locuri.
Partida, desfășurată în prima repriză pe o ploaie deasă, a început bine pentru bihoreni, care în minutul 14 au trecut pe lângă deschiderea scorului, după ce Letan a centrat de pe stânga, iar Fl. Pop, cu capul, din 6 metri, a reluat milimetric pe lângă bară. Apoi partida s-a echilibrat și după câte un șut de fiecare parte, fără ca acesta să fie pe spațiul porții, în minutul 35, la o lovitură de colț de pe partea stângă pentru Olimpia, Ov. Bic a executat perfect în fața porți, de unde, din 5 metri, Mureșan a reluat cu capul învingându-l pe portarul Bordea. Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, iar repriza a doua, când ploaia s-a mai potolit, FC Bihor a început mai avansat jocul, însă gazdele nu au iertat o greșeală monumentală a fundașului Țoca. Acesta nu a lăsat să meargă mingea în corner, dar l-a servit pe tavă pe Bic cu o minge la marginea careului, care a trimis la șase metri pentru Boștină, dar în primă fază portarul Bordea a scos incredibil, numai că venit din spate, același Bic a pus latul și a urcat scorul la 2-0.
Cu două goluri handicap, orădenii nu s-au mai regăsit preț de câteva minute, însă pe final au prins curaj, iar în minutul 80 au înscris prin Lupu, după ce R. Lukacs a profitat de o greșeală în defensiva adversă, a intrat în careu și l-a servit perfect pe Lupu, la marginea careului mic, acesta reluând în plasă. După gol, bihorenii au prins aripi, numai că în minutul 90, Pascariu a reluat cu capul din 7 metri pe lângă poartă, iar în minutul 90+3, după o centrare a lui Fl. Pop, R. Lukacs a trimis din vole puțin pe lângă. Astfel, partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru gazde, care au acumulat acum 7 puncte, în timp ce orădenii rămân cu 3”.
În meciu de miercuri, 15 octombrie, Pelici a trimis în teren următorii jucători: Bordea – Fl. Pop, Pascariu, Fl. Lazăr (ctp.), Țoca (min. 66 R. Lukacs), Letan – Cr. Cigan, Haş, M. Stancu (min. 72 Lupu), Lorincz – V. Dobrescu (min. 54 Sorian).
foto – liga2.prosport.ro
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 02, 2025 0
mart. 29, 2025 0
mart. 07, 2025 0
ian. 12, 2025 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0