Actualizat noiembrie 25th, 2024 10:28 PM
mart. 22, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1262 vizualizari
La un an de la inaugurarea noului sediu al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, oamenii legii vor marca Ziua Poliției Române (25 martie) prin manifestări care se vpr derula începând de azi, 22 martie, cu calificări în cadrul unei competiții de fotbal. Biroul de Presă al IPJ Bihor a transmis în cursul acestei zile programul complet al manifestărilor. Dintre acestea am evidenția mai ales Ziua Porților Deschose, care va avea loc joi (24 martie), de la ora 11. Orădenii care sunt curioși cum își desfășoară activitatea IPJ Bihor vor putea merge la sediul din Parcul Traian, acolo unde „programul” este următorul:
– prezentare a tehnicii de luptă, a aparaturii din dotare şi a mijloacelor auto folosite la intervenţiile poliţiştilor din cadrul Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă;
– demonstraţii de arte marţiale ale luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă (în jurul orelor 11.00, 12.00, 13.00, 14.00);
– exercițiu demonstrativ – intervenþie pentru reținerea unui grup de infractori, S.I.R. Bihor (în jurul orelor 11.00, 12.00, 13.00, 14.00);
– expoziție a armamentului din dotarea polițiștilor bihoreni;
– prezentarea laboratorului mobil de criminalisticã, exercițiu demonstrativ de cercetare la fața locului în cazul unei infracțiuni (accident rutier, ridicarea unor urme papilare etc.) realizate de specialiștii Serviciului Criminalistic;
– prezentarea tehnicii din dotarea Serviciului Poliției Rutiere – vor fi prezente un autoturism de intervenție la fața locului în caz de accident rutier și una dintre autospecialele dotate cu noul echipament de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, o motocicletã;
– va fi prezentat un autoturism aflat în dotarea Compartimentului Poliției de Proximitate.
IPJ transmite că va fi amplasat un punct de documentare – informare, unde vor fi distribuite pliante, broșuri și alte materiale de promovare a profesiei de polițist. De asemenea, de Ziua Porților Deschise, tot în curtea sediului IPJ va putea fi urmărită o demonstrație de acrobație pe biciclete, realizatã de membrii Asociației ProBikers – Bihor.
Potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al IPJ, inspectorul principal Alina Dinu, cu ocazia Zilei Poliției Române, respectând tradiția, câțiva angajați ai Inspectoratului vor avea parte de avansări în grad. În cadrul festivităţii (derulată de la ora 9, în data de 24 martie), 245 de poliţişti (199 agenţi şi 46 de ofiţeri) vor fi avansaţi în gradul profesional următor. Printre ei se numără comisarul-şef (noul grad) Radu Silaghi (şeful Poliţiei Valea lui Mihai), comisarul Vlad Codreanu (şef birou în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor) și comisarul Marcel Cosma (de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor).
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0
nov. 25, 2024 0