Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 11, 2015 Andrei Şandor Politică 0 1687 vizualizari
În conferința de presă în care și-a luat adio de la Primărie și a anunțat că e șef la Compania de Apă Oradea (CAO), Ovidiu Mureșan a declarat pentru bihorstiri.ro că nu se înscrie în PNL și că, dacă va fi cazul, va avea o altă opțiune politică. Însă tot pe partea stângă. Mai nou, se pare că se întrezărește alternativa, chiar dacă pe plan local încă nu e clar dacă partidul lui Mircea Geoană și al lui Marian Vanghelie va avea priză. Recent, fostul viceprimar (încă membru al PSD) Mureșan a scris pe Facebook că salută apariția noului partid de stânga, Partidul Socialist Românesc. Automat se poate spune că directorul comercial al CAO critică dur clasicul partid social-democrat preluând un citat din Geoană, cel care vorbește despre „grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta care a decis abandoneze electoratul de stânga din România”. Scriind că fostul președinte de o noapte al României a înțeles mesajul din 16 noiembrie 2014 al electoratului, Ovidiu Mureșan crede că „se va vedea mult mai clar cine e pentru o stângă modernă și cine pentru un partid de cumetrie”. Merită observat că tot un fel de cumetrie a stat și la baza accederii lui Mureșan în funcția de viceprimar, dar nici noul său loc de muncă nu a fost câștigat printr-un concurs. Iar dacă ne amintim și că soția lui este șefa pe Bihor a Poștei Române grație PSD, „cumetria” invocată parcă își pierde din aciditate.
iun. 15, 2023 0
apr. 13, 2017 1
dec. 22, 2016 0
apr. 05, 2016 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0