Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 28, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 1910 vizualizari
Noul partid politic pentru care au fost deja depuse actele la Tribunalul București, Partidul Mișcarea Populară (PMP), va avea și filială bihoreană. Iar aceasta, cel puțin într-o primă fază, va fi condusă de acel Mircea Matei pe care orădenii îl cunosc ca un democrat liberal de lungă durată, fost membru al Consiliului Local Oradea și ex-președinte al ANRSC. Comitetul Național de Inițiativă al PMP a desemnat în weekend coordonatorii pentru 20 de filiale județene sau municipal. Conform paginii web a Fundației Mișcarea Populară, în vederea constituirii filialei de Bihor, persoana desemnată este Matei. Acesta se alătură astfel altor ex-pedeliști care au fost nemulțumiți de ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme în partidul-mamă, printre care îi amintim pe fostul deputat Gelu Vișan (care va lucre la înființarea filialei Dolj a PMP) sau pe fostul prefect de Constanța, Claudiu Palaz.
Mircea Matei a fost, în trecut, președinte al PDL Oradea și lider de grup democrat-liberal în Consiliul Local municipal. Pentru o scurtă perioadă, în 2008, Matei a fost și senator în Parlamentul României, înlocuindu-l pe Radu Țîrle, care a plecat din PDL și a revenit în Bihor pentru a fi președinte al CJ Bihor. Înainte de venirea USL la Putere, ultima funcție pe care Mircea Matei a ocupat-o a fost cea de președinte ANRSC, fiind acuzat de conducerea Oradiei și de cea a CET că a procedat politic atunci când a trimis controale în teren și a propus retragerea licenței societății Electrocentrale. De asemenea, Matei a candidat anul trecut la alegerile parlamentare, sub sigla PPDD, încercând să obțină fotoliul de deputat într-un colegiu orădean.
mart. 15, 2016 0
mart. 14, 2016 0
mart. 14, 2016 0
mart. 10, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
MAI MIRCIULICA AI AJUNS CA SI COIUL IN GALEATA CE SA MAI ZIC ASA DA POLITRUC IAR ESTE UN CIOLAN DE ROS MAI BINE TEAI OCUPA DE BAIATUL TAU DE LA SCHILAR CA ARE NEVOIE DE TATA NU DE GOGOMANII CE CARACTER AI TU MAI BAIETE TU CREZI CA CINEVA TE MAI CREDE CEVA CA SI PE TOV TAU TIRLE DOI DEMAGOGI CARE TOATA VEATA NU A MUNCIT O ZI NUMAI ATI VANDUT LOZINCI POLITICE HALAL POLITICIENI ARE ACEST ORAS AI TUPEU NU GLUMA