Teoretic, conform planurilor conducerii filialei județene a PSD Bihor, prin luna aprilie ar trebui să aflăm rezultatele sondajului de opinie care să ajute partidul la desemnarea candidaților din 2012 pentru diverse funcții. Printre sondați se numără și consilierul județean Mihai Bar (foto), fost președinte de lungă durată al social-democraților locali. Vineri, 4 martie, întrebat despre stadiul pregătirilor pentru luptele electorale de anul viitor, președintele-senator Ioan Mang a declarat că sunt mai multe posibile candidaturi pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor din partea PSD. Cunoscută fiind apetența lui Bar pentru a fi în prim plan, jurnaliștii au vrut să afle dacă și fostul lider al filialei și-a depus intenția de a candida. Președintele Mang a trebuit să confirme acest lucru, dar numai cu jumătate de gură, aparent nefiind foarte încântat de faptul că Mihai Bar nu renunță la ambiții de acest gen. „Sincer, eu am vrut să îl scutesc (pe Bar), dar dânsul nu a vrut”, a precizat senatorul Ioan Mang, care nu a ascuns niciodată că nu prea agrează comportamentul politic al ex-președintelui de filială. Mai ales că, așa cum tot Mang a declarat, Bar a avut deja cel puțin o șansă să dovedească cât de bun e. Fără prea mult succes în 2008, când a candidat pentru șefia CJ, dar nici în 2004, când Mihai Bar a fost lansat în lupta pentru Primăria Oradea. Una peste alta, sunt cel puțin patru nume care sunt verificate de sondajul de opinie. În afară de Bar, pentru funcția de președinte al județului ar putea candida Ioan Mang sau deputatul Ioan Roman. Cât despre fotoliul de primar (deși este foarte posibil ca aceasta să fie revendicată de liberali în cadrul Uniunii Social Liberale), pesediștii se gândesc și la eventuala candidatură a liderului organizației municipale, Claudiu Pop, directorul economic al Companiei de Apă Oradea.