Actualizat aprilie 1st, 2025 7:39 PM
mart. 13, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Muzică 0 3002 vizualizari
La finalul unei săptămâni extrem de solicitante pentru ei, membrii trupei Compact au cântat pentru prietenii de la Oradea, în subsolul de la Grand Palace. Paul Ciuci, Leluţ Vasilescu, Alex Miu şi Adrian Kiseleff au venit ca acasă, ştiind că Oradea a primit mereu cu multă înflăcărare această trupă de referinţă din rock-ul autothton. Dacă Paul nu ar fi avut voce, publicul ar fi intrat pe post de solist vocal, atât de cunoscute sunt toate melodiile Compact. Şi atât de îndrăgite. Atmosfera foarte intimă de la Bistro Blues Cafe a fost amplificată de adunarea în acelaşi loc a mai multor categorii de vârstă. Printre acestea: cei din categoria care erau puşti la întemeierea trupei, în a doua jumătate a anilor 70, cei care nu au prins Compact decât după revenirea lui Ciuci din Statele Unite ale Americii şi cei cărora e bine să li se spună că de pe scenă lipsesc doi muzicieni pe care fanii vechi îi plâng şi azi (Teo Peter şi Emil Laghia).
Aşa cum se întâmplă de ceva vreme, noua formulă (de cvartet) a trupei Compact a făcut o trecere în revistă a majorităţii hiturilor de dinainte şi de după 1990. Sound-ul caracteristic al clapelor care acompaniază piesele le-a dat fiori celor care mai ţin minte cum suna, acum mulţi ani, vinilul Electrecord pe care a apărut, de exemplu, „Cântec pentru prieteni”. În formă de zile mari, Paul Ciuci şi-a condus trupa printr-un nou specatcol 100% live. Atât de live încât băieţii nu au putut să ascundă un mic incident de ordin tehnic în legătură cu basul lui Alex Miu. „Avem probleme? Da. Aşa ceva se întâmplă doar la trupele care cântă live!”, a spus Paul, iar fanii au apreciat sinceritatea şi au aplaudat declaraţia muzicianului cum că formaţia Compact îşi respectă mult prea mult fanii pentru ca să nu cânte 100% live în faţa lor. Adevărul este că melodiile sunt atât de clasice încât ar fi chiar o crimă să nu fie redate live de către cei care le-au creat.
Spectacolul de la Oradea a fost ca un fel de Greatest Hits Live, din care nu au lipsit „O noapte şi-o zi”, „Un alt început”, „Să te gândeşti din când în când la mine”, „Zâmbetul din ochii tăi” sau „Trenul pierdut”. Băieţii au adus cu ei şi noul single, „La mulţi ani, iubirea mea”, piesă care e potrivită pentru orice combinaţie: de la un el pentru o ea, de la o soţie pentru un soţ, de la amantă la amant şi invers. Fierberea sălii de la Bistro Blues a fost desăvârşită cu ajutorul celebrelor, „Mi-e tare dor de tine”, „Fata din vis” şi „Cântec pentru prieteni”, în versiuni energiza(n)te, cu frumoase părţi solistice din partea frontman-ului şi a claviaturistului Kiseleff.
Într-o seară atât de mare – pentru artist şi public deopotrivă -, fanii au vrut să mai aibă o amintire. De aceea, ca adevăraţi profesionişti, cei 4 muzicieni le-au stat la dispoziţie pentru autografe şi fotografii. De la Oradea, „compacţii” au plecat „spre casă”, după cum ne-a spus Paul Ciuci. Dar nu va fi un concediu de lungă durată, ci doar o reîncărcare de baterii pentru că „trenul cu vagoane dezgolite” îi aşteaptă deja pentru a-i duce la alţi prieteni care se gândesc (din când în când) la ei şi care aşteaptă deja revederea cu cei care au făcut din fata din vis o realitate palpabilă. Măcar din punct de vedere muzical…
sept. 01, 2023 0
mai 02, 2017 0
apr. 09, 2017 0
mart. 29, 2017 0
apr. 01, 2025 0
apr. 01, 2025 0
apr. 01, 2025 0
apr. 01, 2025 0