Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 08, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1333 vizualizari
Două grupuri de consilieri din cadrul legislativului municipal orădea au suferit modificări. În ședința extraordinară de azi, 8 ianuarie, după ce liberalii Florica Cherecheș și Ioan Cupșa au demisionat pentru a putea fi deputați, iar udemerista Biro Rozalia a fpcut la fel pentru a putea presta în Senatul României, plenul aleșilor locali i-a primit pe noii colegi de ședință. În grupul USL, în locul celor doi liberali, au intrat Ioan Tau și Adrian Ioan Felea (odrasla universitarului Ioan Felea, fost consilier local PNL în mandatul trecut). De asemenea, în locul fostului viceprimar Biro, în grupul UDMR din Consiliul Local Oradea va activa Ritli Ladislau jr, fiul directorului medical al Spitalului Municipal, dr. Ritli Ladislau (fost ministru al Sănătății) și ex-șef de Cabinet al lui Cseke Attila pe vremea când acesta era șef peste Sănătate. Reamintim că în jurul tânărului Ritli (fost manager al Spitalului de Recuperare de la Băile Felix) s-a iscat un adevărat scandal atunci când, în timp ce tatăl său era ministru, el a câștigat concursul pentru postul de director general al Spitalului Județean de la Oradea. În cele din urmă, Ritli jr a renunțat la post, fotoliul fiind ocupat de fostul viceprimar, dr. Gheorghe Carp.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0