Formă, sunet și culoare, un experiment dedicat echilibrului interior la Biblioteca Universității din Oradea

Studenți, cadre didactice și, on-line, peste 80 de parteneri ai Universității din Oradea din instituțiile academice membre ale alianței EU GREEN, și-au dat întâlnire, vineri – 31 octombrie 2025, în holul bibliotecii. Expoziția și webinar-ul „Cum influențează arta stările noastre emoționale și echilibrul interior?”, parte a proiectului EU GREEN „Împreună pentru Sănătatea Mintală: 9 Tematici, 9 Universități, 9 Motive pentru Acțiune”, au umplut generosul spațiu al manifestării cu: muzică, pictură, instalații artistice, fotografie, machete și planșe.

Amfitrionul evenimentului, ș. l. dr. arh. Ioana Francesca Hanga–Farcaș, reprezentanta Departamentului de Arhitectură al Facultății de Cadastrul, Construcții și Arhitectură, i-a avertizat pe toți cei prezenți că participă la „un exercițiu care își propune să ne restaureze starea de bine și echilibrul interior, un experiment artistic care demonstrează că artele fac bine sufletului”.

Solo și împreună cu două studente, Daniela Cobolaș și Adina Botănel, conf. univ. dr. Ariadna Mircescu, directorul Departamentului de Muzică al Facultății de Arte, a susținut un adevărat recital de flaut. „Pastel de toamnă” de V. Jianu, „Cântec vechiu” de P. Constantinescu, „O idilă” de P. Elinescu, două valsuri de Weber și Valsul 2 de Shostakovich, au spus o poveste. „Este vorba despre copilărie, nostalgii, dragoste, nuntă și, mai ales, despre multă emoție”, a explicat conf. univ. dr. Ariadna Mircescu.

Directorul Departamentului de Arte Vizuale al Facultății de Arte, conf. univ. dr. Teofil Știop a spus: „Avem nevoie de artă în viețile noastre. Arta este peste tot, trebuie doar să fim atenți la ea, iar evenimente ca acesta au tocmai rolul de a ne reaminti cât de importantă este arta în viața noastră. Să repetăm cât mai des astfel de experimente, pentru binele nostru”. Departamentul de Arte a contribuit la experimentul dedicat îmbunătățirii stării emoționale cu o serie de lucrări, intitulată „Căderea îngerilor”, ale Iuliei Zigmond, și cu „Geometrie interioară”, instalații ale Elenei Popa.

La rândul ei, ș. l. dr. arh. Ioana Francesca Hanga–Farcaș a explicat asistenței că studenții de la Departamentul de Arhitectură expun rezultatele unei provocări la limita dintre artă și meșteșug. „Au avut de modelat un volum dat, pornind de la o emoție exprimată într-un cuvânt. Cum cuprindem această emoție într-un sațiu dat?” Așa cu au fost prezentate pe simeze, proiectele viitorilor arhitecți pot deveni oricând monumente de for public, adevărate metode terapeutice aplicate la scară urbană. Nu e deloc întâmplător că titlurile lucrărilor vorbesc, aproape fără excepție, despre: năzuințe, angoase și devenire.

La final, participanții aflați la distanță s-au bucurat de un tur virtual al expoziției.

Judecând după chipurile zâmbitoare ale celor din public ori după reacțiile venite on-line, experimentul EU GREEN „Cum influențează arta stările noastre emoționale și echilibrul interior?” a fost unul reușit.

Distribuie