Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
ian. 26, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1118 vizualizari
Consiliul Județean Bihor va cofinanța anul acesta trei proiecte de modernizare a drumurilor comunale din județ, prin „Programul pentru asigurarea conectivității și dezvoltării zonei rurale din județul Bihor”.
Șase primării din județ au depus cereri de cofinanțare în urma apelului lansat de Consiliul Județean la sfârșitul anului 2023: Husasău de Tinca, Mădăras, Olcea, Oșorhei, Tinca și Sânnicolau Român. În urma evaluării proiectelor depuse, comisia a desemnat trei proiecte câștigătoare, respectiv:
Oșorhei – Reabilitare drum comunal Fughiu – Husasău de Criș – DC 44”; cofinanțare CJ Bihor: 1.600.000 lei (valoarea totală proiect: 2.398.527,80 lei, cu TVA);
Sânnicolau Român – „Modernizare străzi și drum comunal DC 77 Roit – Livada de Bihor, prin lărgire la 2 benzi și asigurarea dispozitivelor de scurgere a apelor”; cofinanțare CJ Bihor: 2.000.000 lei (valoarea totală proiect: 3.133.660,01 lei, cu TVA);
Mădăras – „Modernizare DC 94 și DC 94A Ianoșda”; Cofinanțare CJ Bihor: 700.000 lei (valoare totală proiect: 1.127.032,50 lei, cu TVA).
„Programul pentru asigurarea conectivității și dezvoltării zonei rurale din județul Bihor” se adresează primăriilor și are scopul de a sprijini autoritățile locale prin acoperirea parțială a costurilor lucrărilor de modernizare/extindere/lărgire a părții carosabile a drumurilor comunale.
Sunt cofinanțate (1) drumuri comunale nemodernizate care asigură conectivitatea comunei cu drumurile județene sau naționale, (2) cele care asigură conectivitatea cu o altă comună unde se înregistrează valori mari de trafic sau (3) drumurile comunale care fac legătura cu investiții generatoare de locuri de muncă.
Cofinanțările se acordă în cadrul unui apel de proiecte. Criteriile de evaluare sunt următoarele: (1) valoarea cofinanțării asigurate – maxim 30 puncte, (2) numărul de mașini care tranzitează drumul, conform unui studiu de trafic sau recensământului circulației rutiere – maxim 20 de puncte, (3) crearea unor noi locuri de muncă prin realizarea lucrărilor de modernizare/extindere/lărgire a părții carosabile – maxim 20 de puncte și (4) atragerea unor noi investiții în zonă, inclusiv prin creșterea valorii investițiilor operatorilor economici deja existenți – maxim 30 de puncte. Investiția privată trebuie să fie, conform regulamentului, de cel puțin un milion de euro.
nov. 08, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 23, 2024 0
sept. 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0