Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:41 PM
apr. 24, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2238 vizualizari
Consiliul Judeţean Bihor nu are, la ora actuală, reprezentant în Consiliul de Administraţie (CA) al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CAS). Liberalul fusese desemnat în această postură la începutul anului în curs, şi cu voturi de la majoritatea PSD / ALDE / UDMR. Oarecum spre surprinderea generală. Dar Foncea şi-a luat în serios sarcina, mai ales că, de ceva vreme, era în război deschis cu conducerea CAS, pe care a şi acuzat-o în repetate rânduri că gestionează mult prea deficitar banii bihorenilor. Una peste alta, consilierul PNL a demisionat din CA de la CAS Bihor după doar două şedinţe ordinare ale acestui for. În şedinţa de plen de miercuri, 25 aprilie, Dacian Foncea va prezenta un Raport al activităţii sale de reprezentant al CJ în board-ul CAS Bihor.
Între timp, PSD Bihor aşteaptă ca Foncea să îşi dea demisia din postul de manager al Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, funcţie câştigată recent în urma unui concurs. Preşedintele social-democrat, Ioan Mang, a explicat nu demult că liberalul se află în incompatibilitate (link).
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0