Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 04, 2011 Florin Coman Fotbal 0 1768 vizualizari
Jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei FC Bihor au participat joi, la Ineul de Cris, in cadrul Complexului Kings Land, la lansarea unei noi discipline sportive în România, foot-golf-ul.
Astfel, primii care au disputat această nouă disciplină în ţara noastră au fost componenţii clubului FC Bihor. Concursul s-a desfăşurat pe parcursul a 9 găuri poziţionate la distanţe diferite, care au trebuit finalizate dintr-un număr de lovituri pe fiecare traseu în parte într-o cupă de diametru 55,5 cm.
Jucătorii şi staff-ul FC Bihorului s-au împărţit în echipe de câte 4-5, care au luptat însă individual pentru adjudecarea primelor poziţii. În urma parcurgerii întregului traseu, pe primul loc s-a situat Florin Pop, care a finalizat din 34 de lovituri, 2 sub par (cu două lovituri mai puţin decât ar fi fost normal, având un rezultat de -2). El a fost urmat de Stelian Farcău, antrenorul principal al FC Bihorului, cu 35 de lovituri, rezultat -1, în timp ce pe locul 3 s-au situat la egalitate Andrei Florean şi Birtalan Botond, cu 36 de lovituri, rezultat 0. După ce s-au delectat cu acest nou sport, fotbaliştii echipei orădene au asistat şi la o demonstraţie de golf, susţinută de instructorul Gabriel Toader.
Vă reamintim că foot golf-ul este un sport nou, o îmbinare între fotbal şi golf, accesibil pentru toata lumea. Foot golf-ul nu necesita abilităţi speciale sau forţă fizică şi se adresează atât adulţilor cât şi copiilor.
foto: www.fcbihor.ro
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0