Actualizat aprilie 10th, 2025 12:02 PM
mart. 28, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1446 vizualizari
Așa cum a promis încă de la începutul actualei sesiuni parlamentare, deputatul Florica Cherecheș a depus modificările pe care le vede necesare la Legea 273/2004 privind procedura adopției. Considerând că cei care vor să adopte copii abandonați au de trecut prin mult prea multe furci caudine și știind că micuții au nevoie cât de repede de integrare în familii iubitoare, parlamentarul orădean cere reducerea termenului în care părinţii şi rudele copilului și-ar putea retrage declarația de consimţânt la adopţie la 30 de zile. De asemenea, Cherecheș crede că e necesară și reducerea numărului de rude care trebuie identificate pentru a-şi exprima consimţământul, de la gradul IV la gradul III, ideea fiind de o cât mai rapidă posibilitate de plasare a copilului în familia care îl vrea. Potrivit deputatului orădean, este nevoie și de micșorarea perioadei de timp în care copilul se află în stadiul măsurii de protecție. Acum, vorbim despre un an de zile, dar demnitarul liberal crede că această perioadă trebuie înjumătățită în vederea unei cât mai rapide adaptări și integrări în noul mediu de viață. Florica Cherecheș militează, prin inițiativa de modificare a Legii 273, și pentru ca persoanele care adoptă copii să aibă parte de concediu de îngrijire a copilului pe o perioadã de un an, indiferent de vârsta copilului, precum şi de o indemnizaţie lunarã egalã cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. Pentru ca adopțiile să fie și mai eficiente (și, de ce nu, și mai atractive pentru unii), fostul viceprimar al Municipiului Oradea crede că și persoanele care s-au implicat direct în identificarea unui copil potenţial adoptabil trebuie să aibă dreptul de a adopta, dacă doresc. În prezent, legea în vigoare interzice acest lucru. Unul dintre punctele importante din proiectul de modificare depus la Camera Deputaților este cel referitor la scurtarea termenelor pe care copiii trebuie să le petreacă în sistemul de stat. „Până acum, copiii care sunt deschişi adopţiei internaţionale de către români sunt cei care au stat 2 ani în sistem şi nu au fost adoptaţi de o familie din România. Vrem să reducem acest termen de la 2 ani la 6 luni, tocmai pentru a da şansa mai multor copii să fie adoptaţi de familii de români stabiliţi în străinătate”, a declarat Cherecheș. Deputatul mai cere mărirea valabilităţii atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 1 an la 2 ani. Argumentul orădencei este că, de regulă, familiile adoptatoare nu ajung să figureze în listele întocmite de către Oficiul Român de Adopții pentru selecţia celei mai potrivite persoane/familii (unde unul dintre criteriile de selecţie este acela al vechimii atestatului) în perioada de un an cât este valabil atestatul în momentul de faţă. Așa cum a precizat și la Marșul pentru Viață, organizat sâmbăta trecută (foto) în Oradea, Florica Cherecheș vede adopția ca măsură adevărată de protecție socială, „care să ofere confortul emoţional şi stabilitatea de care au nevoie copiii pentru a se dezvolta armonios”.
dec. 02, 2024 0
dec. 07, 2020 0
dec. 02, 2020 0
nov. 29, 2020 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0