Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 01, 2016 Andrei Şandor Administrație, business 0 3149 vizualizari
Patronul Complexului President din Sânmartin, Jean Podilă, profită din plin de faptul că SCT Turism Felix s-a retras din Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și se bagă la înaintare. La capătul unui road-trip organizat pentru tour-operatori și jurnaliști din Finlanda, oaspeții au dat ochii cu presa locală (n.b.: minunându-se că într-un oraș de dimensiunile Oradiei sunt atâtea publicații) și și-au spus impresiile. Într-o conferință de presă care a putut să se deruleze în cele mai bune condiții datorită participării lui Cătălin Mogoșanu, patronul unei agenții de turism, om care cunoaște bine Finlanda și limba nordică, de 1 aprilie, vizitatorii invitați să ne cunoască au avut doar cuvinte de laudă.
După cele câteva zile în care au fost plimbați prin municipiu, prin Sânmartin, dar și prin județ, aceștia au rămas impresionați nu doar de arhitectura orădeană și de binefacerile apei termale de la President, ci și de celebra ospitalitate românească / bihoreană. Au fost remarcate aspecte privind toleranța etnică și religioasă, modul în care se lucrează la proiecte pe termen lung privind dezvoltarea Oradiei, precum și potențialul foarte mare al turismului ecologic extrem de cerut în țările scandinave. Potrivit finlandezilor care ne-au vizitat, toate categoriile de vârstă pot să se simtă bine aici, motiv pentru care, în mod cert, feedback-ul va fi de așa natură încât turiștii nordici să își treacă în agendă și Bihorul. Și mai ales Băile Felix, stațiune care, spun oaspeții străini, are o apă termală pe ale cărei beneficii ei nu le cunosc în totalitate. Pentru a sublinia această latură de atracție locală, patronul de la President le-a spus invitaților că există la Karlovy Vary un izvor de apă termală lângă care a fost pusă o plăcuță pe care scrie că este a doua cea mai bună apă de acest gen după cea de la Băile Felix.
„Avem ce promova, dar nu știm cum să o facem”, spune Jean Podilă (foto) care a precizat că ideea unui asemenea road-trip i-a venit după participarea, anul trecut, la un târg de turism în Finlanda. Iar pentru că înainte de 1990 erau avioane întregi de turiști nordici care veneau neîncetat la Băile Felix, există baze pentru reluarea acestor relații benefice pentru ambele părți (n.b.: pe moment, varianta de călătorie presupune zborul direct Helsinki – Budapesta, după care transfer cu autocarul, însă nu e exclus să se discute despre chartere care să vină direct la Oradea, după ce repornesc motoarele colaborării). Avem și prețuri foarte bune, au mai mărturisit nordicii. Desigur, raportat la veniturile lor acest lucru este foarte adevărat. Au fost și nemulțumiri: „Cea mai mare problemă e cu porțiile de mâncare. Sunt prea mari!”, a glumit unul dintre invitații nordici.
Merită, totuși, precizat că principala categorie de vârstă care ar putea avea cea mai mare deschidere în ceea ce privește câte un sejur la noi e cea a celor trecuți de 55 – 60 de ani. Din rațiuni de tratament balnear. După cum a recunoscut pentru bihorstiri.ro un tânăr membru al delegației finlandeze, el nu e sigur că s-ar întoarce aici într-un concediu în viitorul apropiat. Interlocutorul a lăsat să se înțeleagă că persoanele tinere și cele de până la 45 – 50 de ani s-ar putea să nu găsească prea multe lucruri de făcut în Oradea și în stricta ei vecinătate. În schimb, deplasarea din aceste zile a fost foarte bună pentru ca și finlandezii să se convingă că în România (și, implicit, în Bihor) sunt foarte multe lucruri de văzut. Cu siguranță mult mai multe decât s-ar crede de la depărtare.
Vineri, 1 aprilie, oaspeții lui Jean Podilă au testat serviciile de tip tratament ale Compelxului President, iar mâine oaspeții vor fi duși la salina de la Turda. După care, duminică, ei vor pleca înapoi spre casele lor pentru a ne promova pe noi.
oct. 28, 2024 0
oct. 08, 2024 0
aug. 27, 2024 0
iul. 29, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0