Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 07, 2015 Florin Coman Actualitate 0 2190 vizualizari
Atacurile teoriste de la Paris, soldate cu peste 100 de morți, au provocat reintroducerea controalelor la frontiere. Germania, Austria şi Franţa au recurs deja la această posibilitate de revenire la controlul documentelor, în conformitate, de altfel, cu Acordul Schengen. Documentul prevede că, în situaţii excepţionale, ţările pot introduce, temporar, controale la frontierele din cadrul spaţiului comun de liberă circulaţie. Textul concret din documentul invocat: „În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile”. Iar pentru că autoritățile din țările cele mai vizate de atentatori se așteaptă la o escaladare a problemelor, cetățenii Uniunii Europene (dar și alții) trebuie să se aștepte la o prelungire consistentă a perioadei în care zona Schengen practic nu va exista. Președinția luxemburgheză a Consiliului UE a propus ca aceste controale la frontierele statelor membre ale spațiului Schengen să sibă loc timp de doi ani.
foto – metronews.fr
mart. 26, 2024 0
iun. 28, 2023 0
apr. 20, 2023 0
ian. 20, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0