Opera Rigoletto este considerată una dintre cele mai valoroase lucrări ale lui Giuseppe Verdi. Subiectul său tragic se creionează în jurul Ducelui de Mantua, a bufonului său Rigoletto și a fiicei acestuia, Gilda. Titlul inițial al operei a fost La maledizione (Blestemul), care se referă la destinul tragic al tinerei, îndrăgostite de seducătorul duce, aceasta sfârșind în brațele propriului tată.

Personajele melodramei verdiene vor prinde viață prin vocea soliștilor: Florin Estefan în rolul bufonului Rigoletto, Daniel Magdal în rolul Ducelui de Mantua, Diana Țugui în rolul Gildei, Corneliu Huțanu îl va întruchipa pe Sparafucile, Alexandra Leșiu va fi Maddalena, Janetka Hoșco în rolul Giovannei, David Pogană va fi Monterone, Sergiu Garabajii în rolul curteanului Marullo, Sebastian Balaj îl va întruchipa pe Contele Ceprano, iar Anna Stănescu va fi Contesa Ceprano și Pajul.

Acțiunea operei este amplasată în orașul Mantua, în secolul al XVI-lea. Ducele de Mantua, un conducător absolutist, seduce toate femeile pe care le dorește. Pentru a-și duce la bun sfârșit planurile amoroase, el îl elimină mai întâi pe soțul sau tatăl acestor doamne într-un mod mai mult sau mai puțin legal. Bufonul său îi este complice și trăiește cu impresia că își poate menține viața privată, departe de acțiunile Ducelui. În calitate de bufon, Rigoletto este pe picior de egalitate cu stăpânul său și își bate joc de victimele acestuia. Atunci când nu este în serviciul Ducelui, comportamentul lui Rigoletto se schimbă radical, arătând afecțiune Gildei, fiica sa. Însă, tratamentul pe care bufonul l-a aplicat victimelor Ducelui, se întoarce împotriva sa. Rigoletto este luat drept complice, fără să știe, la răpirea propriei sale fiice. Mai mult decât atât, el devine vinovat și de moartea Gildei, în finalul operei. Bufonul s-a temut de vorbele lui Monterone, cel de care și-a bătut joc, însă destinul său devine exact consecința faptelor sale.

În Rigoletto ariile insuflă un lirism aparte, ce se împletește cu emoțiile create de orchestră. În cel de-al treilea act, scena furtunii este atât de veridic scrisă, încât poate servi ușor ca punct de referință în ceea ce privește exprimarea plastică a orchestrei. În plus, același act cuprinde și cvartetul Bella figlia dell’ amore , compus de fapt din două duete simultane, fiecare cu identitate proprie.

Rigoletto este personajul principal al operei, prin complexitatea sa. Diform, prin aspectul său exterior, poartă însă în interiorul său un secret care vine în completarea defectului său fizic: este un tată iubitor și protector pentru fiica sa, Gilda. Rigoletto este un om cu multe mustrări de conștiință și contradicții în propriul destin. Întreaga complexitate a personajului este dezvăluită în aria Cortigiani, vil razza dannata (Curteni, voi viță josnică și blestemată) din actul al II-lea, portretizând un tată dărâmat de suferință. În acest pasaj muzical se descoperă totodată conflictul mental al personajului, care traversează diferite stări pe parcursul fragmentului muzical în cauză.

Giuseppe Verdi a declarat faptul că a conceput opera Rigoletto fără ansambluri la final de act, ci doar ca pe o serie de duete. Într-adevăr, în operă se regăsesc aspecte neconvenționale, precum lipsa ansamblurilor de final, care sunt înlocuite cu concluzii scurte, bine-punctate. Aproape de sfârșitul actului I se află fragmentul coral bărbătesc Zitti, zitti (Tăcere, tăcere) care îi întruchipează pe curteni, răpind-o pe Gilda. Însă, la scurt timp sunt reiterate părți scurte din aria Gildei, interpretate în piano și staccato. Actul al doilea se finalizează cu un duet scurt, Si, vendetta (Da, răzbunare) între Rigoletto și Gilda, în care bufonul plănuiește cum să se revanșeze pe stăpânul său. Actul al III-lea și totodată finalul operei se încheie cu duetul V’ho ingannato (Te-am mințit), în care Gilda, muribundă, îi mărturisește tatălui său că ea moare, pentru ca Ducele să trăiască. Înainte să cadă cortina, o concluzie dramatică și rapidă este redată de către orchestră.

O mare de emoții și de stări se dezvăluie în Cvartetul din actul III Bella figlia dell’amore (Frumoasă fiică a iubirii-figurativ): Ducele seduce prin atitudinea sa, Maddalena este insistentă și flirtează cu el, Gilda este deziluzionată și disperată, deoarece încă este îndrăgostită de Duce, iar Rigoletto este însetat de revanșă. Plasarea în scenă a personajelor este interesantă prin duplicitatea sa, deoarece Maddalena și Ducele se află în casa lui Sparafucile, iar Gilda și Rigoletto îi spionează de afară. Fiecare voce în cvartet are propria sa linie melodică, determinând stările atât de diverse care se crează și totodată caracterul fiecărui personaj. Astfel se crează o polifonie a emoțiilor.

Opera Rigoletto a reprezentat un triumf pentru teatrul venețian, dar și pentru Verdi, care nu se mai bucurase de un succes atât de răsunător de la premiera fiorentină a operei Macbeth din anul 1847. Inițial, Rigoletto s-a bucurat de 13 reprezentații în Veneția, urmând apoi să se reia titlul până în zilele contemporane. La scurt timp, opera a intrat în repertoriile tuturor teatrelor italienești, la un an de la premieră fiind deja prezentată în toate orașele mari ale Italiei. În următorii trei ani, Rigoletto s-a extins pe plan internațional, depășind chiar și granițele Europei și fiind pus în scenă  la Alexandria, Constantinopol, Montevideo și Havana, dar și alte orașe importante din Europa sau de pe alte continente.

Dirijorul David Crescenzi și-a definitivat studiile la Conservatorul din Pesaro la clasele de orchestrație, pian, muzică corală și dirijat coral. În primii ani ai carierei sale s-a consacrat ca pianist acompaniator și maestru suplinitor, mai târziu activând în calitate de dirjor de orchestră și maestru de cor. Acesta a adevenit dirijor invitat la Teatrul Operei din Cairo, Egipt, începând cu anul 1998. Din anul 2002 David Crescenzi a devenit o prezență permanentă în lumea muzicală din România. În paralel, la Opera din Cairo a devenit director artistic și dirijor permanent în anul 2014, iar din 2017 se află în postura de director artistic al Operei Naționale Române din Cluj. Una dintre realizările sale cele mai importante este conducerea operei Aida de Giuseppe Verdi la Cairo. În prezent, David Crescenzi colaborează frecvent cu operele și filarmonicile din România, dar și cu instituțiile de cultură din Italia, Croația, Egipt sau Qatar.

Baritonul Florin Estefan a început la Facultatea de Muzică din Oradea. S-a perfecționat ulterior la Cardiff și Florența, lucrând cu nume mari ai artei scenice, precum Dennis O’Neill, Mariana Nicolesco, Ileana Cotrubaș și Viorica Cortez. Începând cu perioada studenției, Estefan a participat la numeroase concursuri, unde a fotst distins cu diferite premii, precum Premiul I la Concursul Național „Sabin Drăgoi” Timișoara sau premiul I în anul 2003 la Concursul Internațional „Hariclea Darclee” Brăila. Repertoriul baritonului cuprinde roluri precum Enrico (Lucia di Lammermoor), Marcello (Boema), Giorgio Germont (Traviata). În prezent, Florin Estefan este solist și manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și cadru didactic la Academia de Muzică Gheorghe Dima.