Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 19, 2015 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 2641 vizualizari
Cu numai câteva zile înainte de ziua despre care și șefii clubului spuneau recent că ar putea însemna sfârșitul, fotbaliștii de la FC Bihor au produs o surpriză. Sâmbătă, 18 aprilie, în deplasare, jucătorii antrenați acum de Gheorghe Silaghi i-au învins acasă la ei pe cei de la FC Caransebeș. Meciul încheiat cu scorul de 1 la 2 în favoarea bihorenilor a avut loc în etapa a III-a din faza de play-out a Seriei a II-a a Ligii a II-a. Cronica este semnată Florin Mihalca, ofițer de presă al FC Bihor:
„Meciul, care se anunța foarte important în lupta pentru evitarea locului care duce la barajul de retrogradare, s-a desfășurat pe un timp ploios și un teren moale greoi, ceea ce le-a creat ceva probleme roș-albaștrilor în primele minute. După o greșeală a lui Bactăr în apărare, care i-a adus apoi și un cartonaș galben încă din minutul 3, gazdele au beneficiat de o lovitură liberă periculoasă, după care au prins aripi. Orădenii au reechilibrat jocul prin minutul 20, când au început să șuteze la poartă, iar în minutul 28, Alexandru Sorian, cu un trasor, de la 28 de metri, direct în vinclu a deschis scorul. În repriza a doua, bihorenii au stat foarte bine în teren și și-au mărit avantajul, în minutul 74, când Ember a transformat în gol o lovitură liberă de pe partea stângă, când a șutat violent prin zid. La scorul de 2-0 pentru orădenii, o parte însemnată din publicul prezent la joc a plecat, iar meciul era aproape jucat. Chiar în final însă, în minutul 90+2, gazdele au redus din handicap, marcând prin Goșa, după o lovitură de colț de pe partea stângă.
Momentele importante ale disputei a debutat în minutul 4, când gazdele au avut prima ocazie. Atunci, Suru a trimis din lovitură liberă în careu, iar Goşa, de la 12 metri, a reluat cu capul pe puțin pe lângă poartă. În minutul 7, tot echipa din Caransebeș a atacat, iar după ce Lupu a şutat de la 20 de metri, Fildan a respins spectaculos, mingea a ajuns la Săulescu, cel care din cădere însă a reluat pe lângă poartă, din 8 metri. În minutul 11, FC Bihor a replicat cu o angajare în careu a lui Ember către Cigan, acesta însă singur cu portarul la 6 metri, nu a ajuns la balon. În minutul 16, Sorian a șutat apoi violent de la 23 de metri, puțin pe lângă bară. Orădenii au insistat mai mult și în minutul 24, A. Achim a șutat din unghi de 45 de grade, de la 23 de metri, peste poartă. În minutul 22, o pasă de pe dreapta la găsit bine apoi pe Cr. Cigan, care a șutat periculos de la 16 metri, dar peste poartă. De partea cealaltă, în minutul 23, Fildan a fost aproape de o gafă monumentală, în încercarea de a degaja. Goalkeeper-ul orădean care, în lipsa lui Fl. Lazăr, suspendat, a fost căpitan, a şutat în Lupu, aflat la 12 metri de poartă, dar mingea s-a scurs pe lângă poartă. Gazdele au mai avut o ocazie apoi, în minutul imediat următor, când Boştină a reluat cu capul peste poartă, din 10 metri, după o centrare a lui Suru. Minutul 28 a adus deschiderea scorului. Atunci Alexandru Sorian a primit mingea la 30 de metri, a driblat fin un adversar, după care a șutat năpraznic, de la 28 de metri, direct în vinclul porți lui Pascal, înscriind un eurogol. Până la pauză nu s-a mai întâmplat apoi nimic, astfel că FC Bihor a intrat la vestiare cu 1-0.
În partea a doua, elevii antrenorului Gheorghe Silaghi au stat și mai bine în teren, combinând cu siguranță și controlând jocul în multe momente. Primul șut al reprizei a doua i-a aparținut lui Suru de la gazde, de la 22 de metri, din lovitură liberă, în minutul 52, dar peste poartă. În replică, în minutul 56, FC Bihor a șutat prin Ember, de la 28 de metri, tot peste bară. Același Ember însă, în minutul 62, şi-a salvat echipa de gol, după ce i-a suflat balonul lui Boştină, care aştepta să trimită în plasă centrarea lui Roman. Două minute mai târziu, Goşa a tras puternic de la 25 de metri, dar Fildan a reţinut de lângă bară. De partea cealaltă, în minutul 65, Fl. Pop a șutat periculos, pe jos de la 12 metri, dar mingea a fost respinsă în corner. Apoi, peste doar două minute, orădeanul Sorian a fost este aproape de un nou gol de generic, dar mingea trimisă de el din lovitură liberă de la 30 de metri a fost respinsă de sub bară de portarul Caransebeșului, Pascal. În minutul 74, bihorenii i-au liniștit de tot însă pe suporterii gazdelor, după ce Ember a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, de la 23 de metri. Șutul lui violent a trecut printre zid și l-a lăsat fără replică pe portar, care a fost nevoit să scoată pentru a doua oară din plasă mingea. Din acel moment, publicul spectator s-a resemnat și o parte importantă dintre suporterii Caransebeșului s-au ridicat și au părăsit tribuna. Finalul de joc a fost bine gestionat de orădeni, numai că în minutul al doilea al prelungirilor, FC Caransebeș a redus din handicap și a stabilit scorul final, 1-2, după o lovitură de colț, executată de Roman de pe partea stângă. Mingea a fost deviată la Goşa, care de la 16 metri a pivotat şi a înscris cu un şut la colţul lung”.
În partida de ieri, antrenorul Silaghi a folosit următoarea componență: Fildan (cpt.) – Mihuţ (min. 80 Haș), Bactăr, Pascariu, Letan – Ember, A. Achim – Fl. Pop, Sorian, Lorincz (min. 88 Cr. Andor) – Cigan (90+2 Zs. Lukacs).
Tot sâmbătă, echipa Șoimii Pâncota s-a impus acasă cu 1-0 în fața celor de la CSM Rm. Vâlcea. FC Bihor rămâne pe locul III în zona de play-ouy, dar s-a apropiat la un singur punct de FC Caransebeș.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0