Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 09, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 2399 vizualizari
Cea de-a treia ediție a Festivalului Național de Folk Pro Lirica Oradea va fi organizată în Amfiteatrul din Cetatea Oradea și urmează să se desfășoare pe parcursul a două zile, în 21 și 22 septembrie.
La fel ca la ediția precedentă, Asociația Culturală Pro Lirica Oradea, în calitate de organizator, a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Bihor, prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte, pentru a aduce în fața publicului din Oradea cei mai iubiți interpreți de muzică folk. Președintele Asociației, Mihaela Dindelegan a anunțat că programul festivalului va fi și de data aceasta unul animat și atractiv pentru publicul de toate vârstele.
Astfel, deschiderea, programată sâmbătă, la ora 17.00, va fi asigurată de grupul ,,Tineri chitariști”. După aceea vor urca pe scenă Alexa Bercea, Alexia Dascălu, Antonia Ganea și Zaha Cosmina, de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, Raul Bochiș & Prietenii, Monica Cojocaru, Traian Cosma, Liliana Ioniță Budău & Fala Band și Adrian Ivanițchi. Distracția continuă duminică, tot de la ora 17.00, cu Andrei Arad, Adina Hodișan, Raul Silaghi, Florin Ștefan și Mircea Vintilă, artist care face parte din prima generație de artiști folk din România, cea a anilor ’70.
Tot în cadrul festivalului vor fi lansate volumele ,,Antologie de sonete” I, II și III de Mihaela Dindelegan, cartea de poezii ,,Nespus de tânără” a lui Carmen Ifrim-Săsărman și albumul de textier semnat de Eugenia Ponta Pete, intitulat ,,Acorduri de mai”.
Asociația Culturală Pro Lirica Oradea a luat ființă în anul 2017 la inițiativa unui grup de artiști, interpreți de muzică folk și poeți cu scopul de a promova valori culturale autentice, dar și de a organiza diverse evenimente – spectacole, festivaluri, lansări de carte, mese rotunde, simpozioane, concursuri de creație etc. Printre inițiatorii acestor demersuri se află Călin Pop, solistul trupei ,,Celelalte cuvinte”, actorul și artistul orădean Mircea Bodolan, fost director al Teatrului ,,Maria Filotti” din Brăila, actorul Emil Sauciuc, muzicianul și compozitorul Florian Chelu, precum și poeta Mihaela Dindelegan, în prezent președintele Asociației.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0