Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 14, 2017 Andrei Şandor Actualitate, business 0 1967 vizualizari
Cu peste 1.600 de contracte de finanţare semnate (deci proiecte în derulare sau, unele, încheiate deja) şi cu 141 milioane de euro atrase, Bihorul este fruntaş în regiunea de nord-vest şi, cu certitudine, ocupă loc de podium la nivel naţional. Este vorba despre o statistică făcută de directorul Cristian Buzlea de la Oficiul Judetean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor. În conferinţa de presă de bilanţ parţial, şeful OJFIR a ţinut să arate că, dincolo de ideea că prin deschidere adevărată şi sprijini real pentru cei interesaţi se poate face business cu bani europeni, a investi în zona rurală nu înseamnă doar a munci în agricultură sau zootehnie.
Pentru a exemplifica, Buzlea (primul din dreapta) i-a invitat la sediul instituţiei pe care o conduce pe reprezentanţii unei firme de IT. Mica societate localizată în Sîntandrei este specializată în realizarea de site-uri web şi diverse platforme online şi, da, a aplicat pentru bani destinaţi dezvoltării zonei rurale, pe o axă care finanţează activităţi neagricole. Potrivit lui Răzvan Comănici (primul din stânga), prezent la conferinţa de presă de ieri, sprijinul financiar primit pentru proiectul lor a fost de 100%, iar prima tranşă de bani (aproape 34.000 de euro) a folosit pentru achiziţionarea de tehnică de calcul de ultimă generaţie. Aspect important, căci, după cum se ştie, e un domeniu care evoluează repede, deci ceea ce era vârf de gamă acum un an, s-ar putea să fie deja depăşit. Proiectul firmei Blackboard Media se află la un grad de implementare de 90%. Există 3 salariaţi, iar cheltuielile salariale sunt şi ele parte a finanţării obţinute prin Oficiul Judetean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor.
Alte două exemple de reuşită, mult mai tipice pentru zona rurală, prezentate de directorul Cristian Buzlea au fost cel a unui fermier din zona Marghita, Florin Drimbău (al doilea din dreapta) care a început cu un ajutor de 25.000 de euro cu care a început să lucreze un pământ, respectiv cel al unui legumicultor care construieşte acum o seră bazată pe tehnologie olandeză de ultimă oră pentru a produce roşii cherry (la Toboliu). În cazul primului, iniţiatorul proiectului a ajuns să aplice şi pentru 550.000 de euro, bani din care şi-a achiziţionat utilaje ultramoderne. Acum, cel în cauză lucrează pe 6 hectare de teren şi cultivă grâu, porumb şi rapiţă. Producţia sa este cumpărată de companiile de îngrăşăminte cu care colaborează. Bihoreanul cu pricina are un credit bancar şi spune că va reuşi să trăiască bine din această activitate după ce nu va mai avea datorii la bancă. Însă, tot el recunoaşte că ar fi impozibil să se descurce dacă nu ar avea cumpărător pentru ceea ce cultivă.
Sera Valentino Land va produce, probabil din primăvara lui 2018, roşii cherry. Robert Muntean (al doilea din stânga) construieşte această facilitate de producţie pe peste 2.500 mp, la Toboliu, proiectul său fiind de peste 700.000 de euro. Are şi el rate de achitat, dar speră ca cele 800 tone/an, pe care estimează că le va produce, vor fi suficiente pentru un trai decent şi pentru a declara că are un business de succes. Directorul Buzlea a precizat că în cazul acestui tip de investiţie, normele de finanţare permit schimbarea legumei / fructelor crescute în solar, în funcţie de trendul de pe piaţă. Pentru sera lui, investitorul cumpără tehnologie din Olanda.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0